• Dacă aveţi minte, bine e să luaţi aminte!
• Păcatul este o conspiraţie a minţii omului cu diavolul împotriva Legii lui Dumnezeu, este călcarea legilor vieţii printr-un abuz de libertate. Păcatul e înfrângerea sufletului de către „eu”.
• Fii în faţa lui Dumnezeu şi în faţa conştiinţei tale limpede ca un pârâiaş, dar nu-i lăsa pe cei vicioşi să se uite în sufletul tău, că privirea viciului întunecă sufletul. Cu oamenii să te împaci dar cu păcatele să te cerţi.
• Dumnezeu iartă dar nepedepsit nimic nu lasă.
• Iertând, ştergi ce ierţi. Ce ierţi la altul, ţie ţi se şterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecată.
• Nu e un biruitor mai mare pe pământ decât acela care se biruieşte pe sine însuşi şi domneşte asupra patimilor sale.
• Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.
• Cât asculţi de Dumnezeu, atât ascultă şi Dumnezeu de tine.
• Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu.
• Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu este să ne dăruim Lui pe noi înşine, pe viaţă.
• Mărturisirea lui Dumnezeu cu preţul vieţii este preţul învierii oamenilor întru sfinţi.
• Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.
• Dumnezeu coboară între oameni şi suie oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii.
• Doar Sfânta Liturghie mai ţine lumea.
• De cârma minţii atârnă încotro pornim şi unde ajungem.
• Să-ţi fereşti capul de frig şi de prostie!
• Aceasta este raţiunea ascunsă a Providenţei: toată lumea este ispitită să se ciocnească de Iisus.
• A găsi în tine pe Hristos Cel cu Cruce, temelia ta dumnezeiasca, şi a clădi pe ea viaţa ta, acesta este învierea cea din morţi înainte de învierea cea de obşte. Fericit şi sfânt este acela ce are parte de învierea cea din morţi.
• Iisus a tămăduit orbirea ochilor, dar n-a putut tămădui orbia răutăţii. Orbia răutăţii, stând de-a pururi împotriva Adevărului, nu are leac, dar are pedeapsă.
• Învierea este noul stâlp de foc, care conduce de două mii de ani neamul creştinesc prin pustia acestei lumi. Din lumina lui este făcut destinul care ne atrage Acasă.
• Mulţi îl urmează pe Iisus până pe muntele Fericirilor, dar foarte puţini până pe muntele Golgota, până pe cruce. Până pe cruce n-a străbătut decât iubirea maicii Sale şi a ucenicului iubirii… Mai mult v-a înflori viaţa ta dacă vei fi un erou al iubirii divine şi nu o victimă a iubirii păcatelor.
• Sunt multe chipuri de a intra în împărăţia lui Dumnezeu, dar numai o singură uşă: Iisus.
• Iisus e singurul Împărat pe pământ Care nu Se mai pogoară de pe cruce, dar şi singurul Împărat care nu vorbeşte oamenilor de pe tron, ci de pe cruce.
• Nu este cale de mântuire, de ispăşire a păcatelor, decât calea Crucii. Dacă ar fi fost alta Dumnezeu ne-ar fi arătat-o pe aceea.
• Prin cruce, prin suferinţa unei răstigniri în viaţă, se intră în împărăţia lui Dumnezeu. Şi se intră cu atât mai sigur, cu cât răbdăm o răstignire nedreaptă.
• Aşa să vă tâlcuiţi crucea pe care o aveţi fiecare dintre voi! În Cruce, Dumnezeu a ascuns o taină: taina mântuirii fiecaruia.
• Fiecare creştin care doreşte mântuirea sufletului este dator să fie gata a suferi cu dragoste şi cu răbdare toate necazurile şi durerile vieţii, îngăduite de Dumnezeu pentru mântuirea lui „Precum focul curăţă arama de rugină, aşa boala curăţă păcatul omului”.
• Mântuirea este roada ascultării până la umilinţă a Mântuitorului.
• Ar trebui ca aşa de zornic să urmăm Mântuitorului toată calea Sa pământească, măcar pe cât ne zoreşte foamea şi setea celor pieritoare.
• Cea mai grea cruce e lepădarea de sine şi nu poţi urma pe Iisus fără lepădarea de sine. „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie”.
• Nu sunteţi şi voi căutând pe Iisus?
Voi ştiţi despre Iisus o mulţime de lucruri, dar încă nu-L ştiţi pe El.
Şi până nu-L găseşti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine,
Nu-ţi găseşti nici sensul tău, nici sensul lumii.
Unde Îl găsim pe Iisus? : 1 Ascuns în poruncile Sale. 2 Descoperit în Tainele Sale. 3 Nevăzut de faţă în orice suferinţă în viaţă, în orice cruce a vieţii. 4 Întreg în Biserică, în marea obşte a credincioşilor.
• Găsind pe Iisus ne găsim pe noi înşine, destinul şi veşnicia noastră.
• Pe Dumnezeu nu-L putem cunoaşte decât prin Iisus Hristos, Care-I calea noastră la Tatăl.
• Dumnezeu însuşi S-a făcut om desăvârşit – afară de păcat – şi ne-a învăţat calea. Prin urmare, calea mântuirii este calea pe care a mers Dumnezeu însuşi, ca om adevărat.
• Sfinţii au zis: “Cine nu are Biserica de mamă, nu are pe Dumnezeu de Tată. În afară de Biserică nu este mântuire.”
• De crezi în Dumnezeu Îl vei sluji împlinindu-i poruncile, slujindu-L Îl vei cunoaşte, şi cunoscându-l Îl vei iubi.
• Eu nu vă dau neapărat canoane, mătănii, rugăciuni şi post, ci vă îndemn să vă schimbaţi purtările şi să-i mulţumiţi Lui Dumnezeu pentru crucea care v-a dat-o.
• Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, că mulţumind lui Dumnezeu de toate durerile şi schimbându-vă purtările vă veţi bucura. O veţi face?
• Adevarul este fiinţă vie.
• Cel mai greu păcat, veşnic fără iertare este starea omului împotriva adevărului.
• Creştinismul nu e numai o afacere de Duminică, ci e o strădanie de toată zilele.
• Credinciosul în Dumnezeu depăşeşte limitele omului.
• Un creştin e mai presus de orice încercări.
• Să jertfim propria noastră avere – păcatele, ca să ne facem vrednici de darul dragostei.
• Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi în cumpănă cu slava noastră viitoare.
• Dacă nu e sănătate e scăzută şi credinţa.
• Viaţa înfrânată duce la redobândirea sănătăţii încât să poţi deosebi binele de rău.
• Câtă vreme omul nu iese din poftă, nu se poate apropia de Dumnezeu.
• Niciodată să nu asculţi de poftă. Cine a ascultat de poftă a ascultat de diavolul.
• Din lăcomia stomacului se naşte şi curvia.
• Rugăciunea e respiraţia sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor.
• Toate patimile slăbesc puterea de împotrivire a sufletului, pustiind şi trup şi suflet şi pierzându-le pe amândouă pentru totdeauna.
• Rugăciunea şi postul scot dracii a poftei şi mâniei din trup. Foamea îmblânzeşte fiarele din noi.
• Cea mai grea luptă în viaţa aceasta nu este alta decât biruirea de sine. Căci biruirea de sine duce la propăşirea binelui.
• Înclinarea sufletului face interferenţă cu înclinarea trupului în care a fost trimis.
• Spovedania deasă la Preot, postul trupului şi al minţii, rugăciunea şi pocăinţa sunt cele mai puternice arme în lupta împotriva desfrânării.
• Rugăciunea tâlharului a fost scurtă, dar a străpuns cerul. Până aflăm asta, ne purtăm ca tâlharii.
• Orice unealtă e cu două tăişuri. Dacă nu o foloseşti cum trebuie, în loc să taie, ea te taie, în loc să clădească, te dărâmă. Deci, fii cu nădejdea în Domnul când foloseşti uneltele Lui.
• Cum voiţi să vă facă vouă oamenii faceţi şi voi lor asemenea!
• Fericţi cei ce mor în Domnul căci fapele lor vin cu ei şi trăiesc în veşnicie.
• Lumea e impusă fiecăruia ca o piatră de tocilă pe care fiecare are să-şi ascută facultăţile sale spirituale.
• Lumea este pomul cunoştinţei binelui şi răului – pomul de încercare a omului.
• Când cel ce vede nu mai judecă pe cel ce nu vede, ci-l iubeşte şi cu iubirea lui îl scoate din orbire, face dovada celeilalte lumi, dovada lui Dumnezeu.
• Pentru cel care te ocărăşte roagă-te ca pentru un binefăcător, întoarce-te cu bunătate spre el, şi-Şi va întoarce şi Dumnezeu faţa cea luminoasă spre tine. Biruiţi răul cu binele, căci de partea binelui este Dumnezeu. De aceea: „Binecuvântaţi pe cei care vă blesteamă, faceţi bine celor care vă urăsc pe voi, şi rugaţi-vă pentru cei care vă supără şi vă prigonesc pe voi”.
• Toţi cei ce umblă după plăceri, de orice fel, nu vor scăpa de primejdii, căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe.
• Mai bine o rugăciune pentru cel care înjură decât observaţie.
• Nu-l judeca pe cerşetor că fumează.
• Sfârşitul beţivului e în şanţ sau în casa de nebuni; iar sufletul îi este în iad încă de aici.
• E bună dreapta socoteală, însă dragostea e Dar de sus.
• Cu cât vei cunoaşte mai mult şi mai bine, cu atât vei fi judecat mai aspru, de nu vei trăi cu sfinţenie.
• Fără îndoiala, la ziua judecăţii nu vom fi întrebaţi ce-am citit, ci ce-am făcut, nici dacă am vorbit cu dibăcie, ci dacă am trăit cum se cuvine.
• Meritul omului în faţa lui Dumnezeu nu stă în ceea ce ştie ci în ceea ce face.
• Dorinţa de a şti a pierdut pe omul dintâi, el căuta cunoaşterea, care hrăneşte trufia, şi a găsit moartea.
• Trufia l-a pierdut pe om, însă smerenia îl ridică şi-l aşează din nou în împăcarea cu Dumnezeu.
• O, Adevăr, care Dumnezeu eşti, fă să fiu una cu Tine într-o dragoste veşnică.
• A nu te crede lucru mare şi a cugeta că alţii sunt mai de seamă decât tine, e o mare înţelepciune şi o mare desăvârşire.
• Aproape întotdeauna cei care se plâng de alţii ar trebui să se plângă de ei înşişi, căci fiecare e artistul vieţii sale şi viaţa pleacă dinlăuntrul nostru, adică din sentimentele, din voinţa şi din cunoştiinţa noastră.
• Toţi suntem şubrezi – dar crede că nimeni nu-i mai şubred decât tine.
• Placă-ţi să trăieşti necunoscut şi să te socoteşti drept nimica. Ştiinţa cea mai înaltă şi folositoare iat-o: să te cunoşti deplin – şi să te dispreţuieşti pe tine însuţi.
• Ne întâlnim în prezent cu... viitorul trecutului; şi de multe ori cu un trecut ancestral, de multe generaţii.
• Păcatele se înregistrează în codul genetic al fiecăruia.
• În codul genetic, arhiva vieţii noastre, în care sunt şi resturi de arhivă de la înaintaşii noştri de milenii chiar, avem scrise şi înscriindu-se în flux continuu tot ce gândim, vorbim şi facem ca pachete de energie virtuală, informaţia genetică, în genele cromozomilor noştri - factorii eredităţii noastre spre viitor.
• Compotamentul, purtarea omului, se consemnează şi se înscrie ca informaţie în codul genetic. Transcrierea e în flux continuu: a binelui sub Har şi a răului sub Judecată sau recesivitate.
• Toată înfăţişarea noastră fizică, toate faptele, vorbele şi gândurile, - deci de la expresia cea mai materială până la cea mai mică undă de energie a unui gând – se transcriu, în flux continuu, în constituenţii fondului genetic, în sămânţa de om, ca energii virtuale, sau ca recesiuni – defecţiuni - , care, în cursul devenirii au să ajungă actuale, fie ca un plus de viaţă, fie ca un minus de existenţă.
• Paradox: trecutul se ţine de noi ca prezent şi ne aşteapă ca viitor; prezentul poate frâna trecutul şi modifica viitorul; viitorul poate fi anticipat în prezent şi poate frâna, chiar stinge trecutul.
• Dacă nu poţi vorbi cu copiii tăi despre Dumnezeu, vorbeşte cu Dumnezeu despre ei.
• Să nu vă certaţi cu copiii voştri pentru păcatele lor, ci să vorbiţi cu Dumnezeu despre ei, despre îndreptarea lor.
• Omul se roagă lui Dumnezeu să-l scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de om să părăsească păcatul.
• Se plâng oamenii că tare e grea viaţa pe pământ, că tare-s multe boli, multe pagube, multe sudalme, beţii, bătăi şi toate păcatele. „Fiii mei aţi spus că tare e grea viaţa şi îcărcată de păcate. Atunci nu le mai faceţi!”
• Nouă, toate necazurile vieţii ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie, şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Oamenii însă tare greu pricep, că ispăşirea prin necazuri dovedeşte, nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui.
• Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite, ascunse cu voia, atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră, ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noastră. De îndată însă ce mărturisim păcatele şi vinovăţia, primejdia morţii o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră.
• Păcatele trebuie ispăşite după spovedanie aici (în viaţa aceasta), prin canon şi prin suferinţe purtate cu răbdare, ca să scăpăm de ispăşirea de dincolo.
• Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă, incât ani de zile nu ajung ca să-i dai de capăt.
• Numai atât bine putem face, câtă suferinţă putem ridica de pe el.
• Conştiinţa e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om şi acelaşi ochi cu care vede omul pe Dumnezeu. Cum Îl văd aşa mă vede. Glasul conştiinţă însă, fiind şi capătul lui Dumnezeu din fii Săi, prin firea Sa, nu va putea fi înăbuşit mereu. Odată şi odată începe să strige la noi, punându-ne înaintea lui Dumnezeu şi înaintea noastră de toate fărădelegile făcute.
• Concepţia de viaţă creştină: oxigen (aer bun), glicogen (hrană raţională), somn, să-ţi păstrezi energia vitală (hormonii) şi să ai un program de viaţă creştină.
• E atât de mare sufletul omului, după obârşia sa, încât numai Dumnezeu îl poate umple. Cu orice altceva ai încerca să-ţi saturi sufletul, nu faci decât să ţi-l îngustezi pe măsura dornţei urmărite: asta-i desfigurarea lui!
• Oare ştii, omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale tu alergi mereu? Îţi transporţi sufletul spre limanul Împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău. Fii hotărât! Încearcă şi ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat.
• Cine-i îngust la minte n-are leac nicăieri.
• Despre tulburarea duhului: „Nu te grăbi să te întărâţi întru duhul tău, căci mânia sălăşluieşte în sânul celui nebun. Nu spune niciodată: Cum se face că zilele cele de altădată au fost mai bune decât acestea! Căci nu din înţelepciune întrebi una ca asta”.
• Cea mai grea ipită pe care o poate întâmpina omul în calea mântuirii este ispita „nopţii din Ghetsimani”, adică aparenta lăsare în prăpastie din partea lui Dumnezeu. Dacă rezistă cineva la această probă, acela a dobândit desăvârşirea.
• Dumnezeu e pretutindeni doar că trebuie rugat. Uneori chiar o rugăciune scurtă făcută însă din tot sufletul şi cu toată inima te ajută dacă o zici cu putere.
• Agonisiţi-vă dragostea de Dumnezeu şi toate bunătăţişe se vor adăuga vouă.
• În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare “că de acum vremea s-a scurtat”, cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştându-i pe oameni şi lucându-le de zor dărâmarea în întindere şi în adâncime. Iar pe de altă parte preoţii vremurilor noastre n-au mai urmarit-o ca păcat şi ca atare să o măture afară din Taina lui Dumnezeu, adică din căsătoria creştină. Aşa se face ca, “lipsind preotului conoştinţa legii şi bătrânului sfatul”, oamenii orbecăie în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de buna credinţă ca aceea (desfrânarea dintre soţi) nu-i păcat.
• Iubirea desfrânării îi face pe oameni groşi la minte şi la obraz, şi nu înţeleg cinstea. De aceea, mugurii căsătoriei lor, copiii, îi dau pe părinţi cu capul de toţi pereţii şi prin purtările lor rele le azvârle cu copite în obraz, iar la rândul lor îndoit vor lua şi ei de la copiii lor.
• Fericit este acela care poate spune cu Sfântul Grigorie de Nissa: „Doamne, fă cu mine ceea ce fac eu cu alţii”.
• Nu va putea avea omul pace pe pământ de nu va avea pace cu Dumnezeu. Aşadar în numele lui Hristos vă rugăm ca şi cum Dumnezeu v-ar ruga prin noi: împăcaţi-vă cu Dumnezeu.
No comments:
Post a Comment