Wednesday, February 20, 2013

Cum arată viaţa unui cercetător al ciocolatei şi care sunt beneficiile reale ale acestui deliciu?


Karin Ried este director de cercetare la National Institute of Integrative Medicine, din Melbourne, Australia şi unul dintre cei mai importanţi cercetători din domeniul ciocolatei, din întreaga lume. Ea studiază efectele ciocolatei asupra presiunii arteriale, iar până acum, studiile coordonate de Ried au demonstrat că o cantitate mică de ciocolată, consumată zilnic, poate ajuta la scăderea presiunii arteriale şi la îmbunătăţirea sănătăţii cardiace.


Ciocolata, cercetătorii şi voluntarii implicaţi în studii
Deşi titulatura de „cercetător în domeniul ciocolatei” ne-ar putea face să credem că Ried consumă multă ciocolată, în realitate ea are o porţie zilnică de doar 3-6 grame de ciocolată neagră cu un conţinut de 50-70 la sută de cacao. 
Pe de altă parte, se pare că nici voluntarii implicaţi în studiile de acest gen nu au parte de atât de multă ciocolată precum s-ar crede. Într-un studiu de-al ei, Ried a rugat voluntarii să mănânce zilnic, timp de 3 luni, 50 de grame de ciocolată (aproximativ jumătate de tabletă) care conţinea cacao în proporţie de 70%. După un timp, o parte dintre voluntari s-au retras din studiu pentru că au considerat că nu pot consuma atât de multă ciocolată. Din acest motiv, mulţi cercetători preferă să facă un studiu pe o durată mai scurtă, de aproximativ 2 săptămâni, dar în care participanţii să consume mai multă ciocolată, în jur de 100 de grame pe zi. 
  De asemenea, mulţi voluntari nu ştiu că studiile sunt realizate pe ciocolată cu un conţinut ridicat de cacao şi cu puţin zahăr. Ciocolata amăruie conţine cea mai mare cantitate de flavanoli (50-85 de procente), ingredientul activ responsabil pentru efectul de scădere a presiunii arteriale. Ciocolata cu lapte, în schimb, conţine u nivel mult mai scăzut, de aproape 30 de procente, în timp ce ciocolata albă nu are flavanoli. 
Ciocolata bună pentru sănătate
Cercetările realizate de Karin Ried sugerează că, pe termen scurt, produsele bogate în cacao sunt eficiente pentru reducerea presiunii arteriale cu aproximativ 2-3 mm Hg. De asemenea, studiile epidemiologice au arătat chiar şi o legătură între reducerea presiunii arteriale indusă de ciocolată şi efectele benefice asupra sănătăţii inimii. 
Cu toate acestea, pentru moment nu există informaţii privitoare la cantitatea zilnică de ciocolată recomandată. În studiile de până acum, voluntarii au consumat între 3 şi 100 de grame de ciocolată amăruie pe zi. Cert este că flavanolii din cacao se mai găsesc şi în ceaiul verde, vinul roşu şi fructe de pădure. Atunci când fac parte dintr-un stil de viaţă sănătos, aceste alimente joacă un rol important în reducerea tensiunii arteriale. 

No comments:

Post a Comment