Câinii şi pisicile, care par atât de paşnice şi prietenoase în gsopodăriile umane, constituie o ameninţare majoră la adresa faunei sălbatice: miliarde de animale sun ucise anual de pisici, iar un studiu amplu, realizat de curând, arată că şi câinii sunt responsabili de adevărate măceluri ce pot duce la exterminarea unor specii.
Câinii sunt mamifere prădătoare, deşi oamenii uită adesea acest lucru. Cei mai mulţi dintre câini atacă păsări, şopârle, mamifere mici, iar înmulţirea explozivă a populaţiei canine a lumii poate dezechilbra grav ecosistemele şi poate duce chiar la extincţia unor specii.
Recent, o campanie desfăşurată în Noua Zeelandă îndemna la eliminarea pisicilor ori cel puţin la închiderea lor în casă, deaorece aceste feline atacă păsările kiwi şi alte specii native vulnerabile.
Luna trecută, un studiu amplu documenta efectele extrem de grave ale comportamentului prădător al pisicilor domestice asupre faunei Statelor Unite ale Americii: între 1,4 şi 3,7 miliarde de păsări sunt ucise anual de pisici, care distrug şi un număr de mamifere mici de-a dreptul năucitor: cifra estimată este cuprinsă între 6,9 miliarde şi 20,7 miliarde.
Dar nu numai pisicile sunt responsabile de măcelul faunei sălbatice: câinii au şi ei o contribuţie la fel de nefastă, arată un studiu recent, realizat la Universitatea Oxford.
În lume există, la ora actuală, aproximativ 700 milioane de câini domestici, iar impactul lor este dificil de estimat, din cauză că sunt trataţi foarte diferit în diversele culturi: unii sunt purtaţi în poşete, în vreme ce alţii sunt ţinuţi în lanţ afară ori lăsaţi să umble liber.
Dar, în orice caz, spun cercetătorii, câinii vagabonzi - fie că nu au stăpân, fie că sunt lăsaţi de stăpânii lor să umble liber - reprezintă aproximativ 75% din populaţia mondială canină, iar interacţiunile lor cu celelalte animale pot avea consecinţe grave.
Cercetătorii Joelene Hughes şi David W. Macdonald au analizat 69 de studii referitoare la interacţiunile dintre câini şi fauna sălbatică în zonele rurale; 66 dintre aceste studii concluzionau că prezenţa câinilor are un impact negativ , în special datorită comportamentului prădător.
Câinii vagabonzi pot fi extrem de dăunători în special pe insule, unde ecosistemele restrânse sunt, de obicei, foarte vulnerabile în faţa speciilor prădătoare invazive, precum câinii. La sfârşitul anilor 1980, autorii unui studiu au descoperit că un singur câine ciobănesc german care hoinărea prin pădurea Waitangi, din insula nordică a Noii Zeelande, a omorât aproximativ 500 de păsări kiwi. (Câinele purta o zgardă, dar nu era înregistrat, iar proprietarul nu a putut fi identificat).
O altă situaţie, din anul 2006: 12 câini fără stăpîn au fost respinsabuili, după toate probabilităţile, de decimarea efectivelor unei specii endemice de broaşte (Platymantis vitianus), de pe mica insulă Viwa din Arhipelagul Fiji.
Hughes and Macdonald au mai constatat că multe dintre studiile referitoare la pericolele asociate cu câinii vagabonzi se concentrează pe impactul asupra sănătăţii omului, neglijîndu-se în mare măsură impactul asupra faunei. Câinii sunt responsabili de cca. 55.000 de cazuri de deces umane din cauza rabiei (turbării), în fiecare an, iar epidemiile de rabie, transmisă de câini, pot afecta grav şi populaţiile de mamifere sălbatice, inclusiv pe cele rare. Soluţiile, din păcate, nu sunt atât de simple, constată autorii sutdiului de la Oxford în articolul lor, publicat în Biological Conservation.
„Rezidenţii şi autorităţile locale”, afirmă ei, „pot ezita să adopte un control al populaţiilor de câini, din cauza relaţiei strânse dintre om şi câine, a aversiunii faţă de metodele ce ar putea fi utilizate pentru eliminarea câinilor - precum otrăvirea sau împuşcarea -, a lipsei unor soluţii alternative, precum adăposturi, sau a costului acţiunii, perceput drept exorbitant”.
No comments:
Post a Comment