Cercetătorii francezi susţin că virusul HIV ar putea fi transformat într-un instrument biotehnologic pentru îmbunătăţirea sănătăţii umane.
O echipă de oameni de ştiinţă de la CRNS (Centrul Naţioanl pentru Cercetare Ştiinţifică) au reuşit să selecteze o proteină mutantă din virusul HIV. Combinată cu un medicament anticancer, proteina a fost introdusă într-o cultură de tumori canceroase. În urma acestui experiment s-a constat că proteina a ajutat la creşterea eficienţei medicamentului, astfel încăt medicii ar putea folosi doar 0.0033% din doza obişnuită.
Acum, specialiştii consideră că descoperirea are potenţialul de a iniţia crearea unor aplicaţii terapeutice pe termen lung cu scopul de a lupta împotriva cancerului şi a altor patogeni.
Virusul imunodeficienţei umane foloseşte material celular uman pentru a se multiplica prin inserarea materialului său genetic în genomul celulei gazdă. Caracteristica distinctivă a virusului este că el se mută constant, fenomen care duce la producerea mai multor proteine mutante. Acest proces îi permite virusului să se adapteze la schimbări repetate de mediu şi să reziste la tratamentul antiviral actual.
Spacialiştii de la CRNS au studiat aceste mutaţii şi au încercat să utilizeze strategia multiplicării în scopuri terapeutice, în special în tratamentul împotriva cancerului. Iniţial ei au alterat genomul virusului prin introducerea unei gene umane (deoxycytidine kinase sau dCK) care se găseşte în toate celulele şi care activează medicamentele anticancer.
În urma cercetării ce a inclus analizarea a 80 de proteine mutante, specialiştii au identificat o variantă a dCK mult mai eficientă decât proteina originală şi care induce distrugerea celulelor canceroase.
Mulţumită acestei descoperiri, mediciii le-ar putea administra pacienţilor doar 0.0033% din doza obişnuită de medicamente anticancer, lucru care ar reduce toxicitatea tratamentelor şi şansele de apariţie a efectelor secundare.
Pentru că experimentul a fost realizat direct pe celule din cultură, următorul pas pe care cercetătorii îl vor face va fi acela de a testa procedura pe animale pentru a i se observa atât eficienţa anticancer cât şi alte capacităţi terapeutice.
No comments:
Post a Comment