Monday, September 24, 2012

A fost dezvăluit robotul ideal pentru persoanele în vârstă şi cu dizabilităţi


Compania japoneză Toyota a dezvăluit un nou robot-asistent proiectat să ajute persoanele cu dizabilităţi să ducă o viaţă cu un grad mai mare de independenţă. Human Support Robot (HSR), aşa cum este denumit asistentul robotizat, reprezintă un ajutor indispensabil în casă: de exemplu, HSR poate aduce proprietarului diferite obiecte, poate trage draperiile şi poate ridica obiectele ce au căzut pe podea.


HSR poate fi controlat cu ajutorul unei tablete ce prezintă o interfaţă grafică uşor de utilizat. De asemenea, robotul poate fi dotat cu o tabletă deasupra capului, ceea ce va permite îngrijitorilor şi membrilor familiei să comunice cu posesorul robotului prin Skype sau prin alte servicii de telecomunicaţii.  
Robotul poate ridica obiecte şi poate ajunge la rafturi aflate la înălţime, corpul său telescopic permiţându-i să aibă o înălţime variabilă, de la 83 la 133 de centimetri. De asemenea, robotul este dotat cu un braţ poate atinge 77 de centimetri în lungime şi care poate ridica obiecte care cântăresc până la 1,2 kilograme. Braţul robotic consumă puţină energie electrică şi se mişcă încet, pentru a preveni accidentele. Atunci când nu este folosit, braţul se strânge, pentru a permite stocarea robotului în locuri mici. 
HSR poate atinge o viteză maximă de 3 km pe oră şi cântăreşte 32 de kilograme. Robotul este proiectat să treacă peste diferenţe de nivel de 9 milimetri şi poate urca pante cu înclinaţii de maximum 5 grade. 
Toyota a testat robot în cooperare cu Centrul de Reabilitare din Yokohama începând cu anul 2011, pacienţii oferind feedback proiectanţilor.  
Producătorii nu au anunţat încă preţul robotului, însă în Japonia, ţara producătoare, asigurările publice acoperă 90% din costurile asociate graţie unei noi legi adoptate recent pentru a stimula dezvoltarea tehnologiilor robotizate, astfel că HSR are şanse mari de a avea succes în rândul vârstnicilor. 




No comments:

Post a Comment