Data viitoare când aveţi migrene încercaţi să renunţaţi la analgezice şi să beţi un pahar cu apă, ne sfătuiesc medicii olandezi.
Consumul regulat de apă de-a lungul zilei poate reduce severitatea durerilor de cap şi a migrenelor (o formă mai gravă de durere de cap, asociată şi cu alte simptome precum greaţă şi fotofobie)
Cercetătorii au descoperit că şapte pahare de apă pe zi ar fi de ajuns pentru a diminua durerea şi a îmbunătăţi calitatea vieţii în rândul pacienţilor care suferă în mod regulat de migrene.
În 2005, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Maastricht, Olanda, au constat efectul benefic al apei atunci când un pacient căruia i se recomandase să consume mai multă apă pentru o problemă a vezicii urinare a declarat că, de când a început să facă acest lucru, migrenele s-au ameliorat.
Studiul, coordonat de dr. Marck Spigt, a fost realizat pe un eşantion de 100 de pacienţi care sufereau frecvent de dureri de cap severe sau uşoare. Specialiştii le-au recomandat acestora să reducă nivelul de stres la care se expun zilnic, să evite cofeina şi să îşi îmbunătăţească programul de somn. De aeamenea, jumătate dintre pacienţii care au luat parte la studiu au fost rugaţi să consume cu 1,5 litri de apă pe zi mai mult decât în mod normal.
La sfârşitul studiului, pacienţii au completat un chestionar numit Migraine-Specific Quality of Life index, care urmărea să evalueze felul în care se simţeau. În urma testului, s-a constat că cei care au consumat mai multă apă au obţinut scoruri mai mari.
"Considerăm că unora dintre indivizii care suferă de migrene le-ar putea fi benefic un consum mai mare de apă, motiv pentru care îi încurajăm să încerce această metodă pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a vedea cum se simt", au declarat specialiştii în lucrarea lor.
Dr. Fayyaz Ahmed, de la organizaţia Migraine Trust din marea Britanie, crede că ameliorarea durerilor de cap la cei care au consumat multă apă s-ar putea datora şi efectului placebo, dar afirmă că e oricum sănătos să menţinem un nivel bun de hidratare a organmismului şi că acest lucru i-ar putea face pe oameni să se simtă mai bine, în general.
No comments:
Post a Comment