După ce japonezii au hrănit vaci cu bere, acum este rândul francezilor să experimenteze creşterea vacilor cu vin.
Un producător de vinuri din regiunea Languedoc-Roussillon, Franţa, îşi hrăneşte vacile cu vin, după ce mai multe studii au subliniat că animalele fericite dau carne mai bună. Ideea îi aparţine unui preşedinte al unei asociaţii de vin, Jean-Charles Tastavy, după ce a citit despre studiile din Spania şi Canada care susţineau că cu cât animalele sunt mai fericite, cu atât carnea lor este mai bună.
Susţinut fiind de Consiliul General din Hérault şi Federaţia Sindicatelor pentru Fermieri, Tastavy a creat brandul "Vinbovin" şi o serie de reguli legate de modul în care se va asigura fericirea bovinelor. "Pentru fiecare animal aportul de alcool trebuie să fie echivalent cu cel recomandat unui om pe zi, adică două, trei pahare de vin pe zi. La bovine asta înseamnă cam un litru, un litru şi jumătate", a explicat Tastavy.
În 2011 primul experiment de transformare a bovinelor în animale fericite a fost făcut la ferma de tauri a lui Chaballier Claude. Următorul experiment fiind programat pentru lunile august şi septembrie, anul aceste.
După ultima recoltă, trei vite au primit suplimente de tescovină de struguri alături de fân şi orz. Apoi, tescovina a fost înlocuită cu doi litri de vin, pe care Chaballier susţine că "bovinele le-au băut cu poftă".
Rezultatele, spune fermierul nu s-au lăsat mult aşteptate căci noul regim alimentar a făcut ca animalele să dea carne mult mai gustoasă. Cu toate acestea, metoda pare să fie foarte costisitoare, căci masa unei bovine variază între 5 şi 15 euro pe zi în condiţiile în care un kilogram de carne din părţile cele mai valoroase ale animalului poate ajunge la 100 de euro.
Totuşi, marii bucătari ai restaurantelor pariziene s-au arătat încântaţi de textura cărnii şi au declarat că sunt interesaţi de achiziţionare.
No comments:
Post a Comment