Vremea foarte caldă - mai ales când e şi umedă - este asociată cu o intensificare a proastei dispoziţii, precum şi cu o creştere a violenţei şi agresivităţii, un fenomen cunoscut de multă vreme cercetătorilor. Un om de ştiinţă american oferă explicaţii şi recomandări pentru depăşirea acestor perioade dificile.
Nancy Molitor, profesor asociat în cadrul Northwestern University, SUA, spune că multe persoane resimt o stare de tensiune nervoasă atunci când vremea este caniculară, iar fenomenul se explică printr-un cumul de factori: tulburările de somn, deshidratarea şi perturbarea activităţii zilnice(de pildă, faptul de a sta în casă toată ziua, pentru a evita căldură arzătoare) contribuie la proasta dispoziţie, iar lipsa de control asupra situaţiei îi face pe unii oameni să devină şi mai iritaţi.
Această stare de spirit labilă ne poate împinge, uneori, să facem lucruri pe care le vom regreta ulterior, avertizează prof. Molitor. Ea recomandă să evităm luarea unor decizii foarte importantepentru viaţa noastră în asemenea perioade marcate de dezechilibru emoţional.
De asemenea, e bine să ţinem seama de faptul că toţi oamenii cu care avem de-a face în acea perioadă sunt afectaţi, la rândul lor, de vreme şi să încercăm să evităm conflictele care pot lua rapid proporţii, din cauza nervozităţii tuturor.
Deşi toţi oamenii sunt afectaţi, în măsură mai mare sau mai mică, de vremea foarte caldă şi umedă, o mică proporţie (1-2%) resimt consecinţele într-un mod foarte intens, devenind extrem de anxioşi, deprimaţi şi având chiar idei sinucigaşe. Aceste persoane suferă de o formă de tulburare afectivă sezonieră (SAD); medicii americani sa-u confruntat anul acesta cu un număr de cazuri de SAD estivală mai mare ca de obicei, ca urmare a vremii calde şi umede.
Pentru păstrarea sănătăţii în asemenea etape dificile, specialiştii recomandă celor care se luptă cu canicula câteva măsuri de bun-simţ:
- să se hidrateze corespunzător, fiind încă şi mai atenţi în cazul în care iau anumite medicamente, precum diureticele folosite pentru tratamentul hipertensiunii şi care determină sporirea eliminării de apă din corp
- dacă sunt sănătoşi şi vor să facă exerciţii fizice, să facă acest lucru dimineaţa sau seara, nu în miezul zilei.
- să se concentreze pe acele aspecte ale vieţii lor pe care le pot controla
- să-şi asculte organismul, încercând să determine în ce fel îi afectează condiţiile meteo şi să ia, la nevoie, măsuri pentru corectarea din timp a problemelor.
No comments:
Post a Comment