Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Alberta au descoperit dovezi ce demonstrează că primele animale au trăit acum 585 de milioane de ani, adică cu 30 de milioane de ani mai devreme decât se considera până acum.
Descoperirea a fost făcută de geologii Ernesto Pecoits şi Natalie Aubet în Uruguay. Ei au găsit urmele fosilizate lăsate în argilă de un animal târâtor care a trăit acum 585 de ani. Echipa de cercetători a ajuns la concluzia că urmele au fost create de un animal primitiv aparţinând grupului numit Bilateralia; un astfel de animal se deosebea de restul formelor simple de viaţă, non-animale, prin simetria sa (partea superioară a creaturii fiind diferită de cea inferioară) şi prin urmele lăsate în cursul deplasării.
Oamenii de ştiinţă au concluzionat că musculatura îi permitea animalului să se mişte printre sedimentele de pe fundul oceanului. De asemenea, tiparele de mişcare indică o adaptare evolutivă pentru a căuta hrana alcătuită din materiale organice. Deşi animalul nu a fost găsit, specialiştii au analizat urmele timp de 2 ani pentru a fi siguri de rezultate.
Geocronologul Larry Heaman a fost unul dintre specialiştii care s-au întors în Uruguay pentru a colecta mai multe urme lăsate de animal pe gresii. Expertul a explicat că, din cauza faptului că vârsta acestor roci sedimentare (gresiile) este dificil de determinat, specialiştii s-au axat pe investigarea particulelor de rocă granitică găsită în probele de gresie.
Conform unor cercetări întreprinse în Rusia, înainte de această descoperire, cel mai vechi animal data de acum 555 de ani. Acum, cercetătorii spun că noua descoperire naşte multe semne de întrebare cu privire la timpul şi modul în care au evoluat animalele şi la condiţiile de mediu în care s-a produs acest fenomen.
No comments:
Post a Comment