Ce ne motivează să muncim mai mult?
Ultimele cercetări au scos la iveală faptul că la nivelul creierului unei persoane ambiţioase se găsesc două arii bogate în dopamină. Această substanţă chimică are efecte diferite asupra zonelor din creier. Aşa se face că dacă nivelul ridicat de dopamină dintr-o anumită parte a creierului este asociat cudispoziţia de a munci conştiincios, într-o altă parte a creierului, o cantitate redusă de dopamină poate genera efecte inverse.
Noul studiu a scos la iveală faptul că la nivelul unei anumite regiuni a creierului, numită insula anterioară, se creează o relaţie negativă puternică între nivelul dopaminei şi dorinţa de a munci din greu. Studiul a fot realizat pe 25 de tineri. În timp ce activitatea lor cerebrală era observată, voluntarii au fost puşi să rezolve unele sarcini în schimbul recompenselor financiare. Aceştia aveau opţiunea de a alege o sarcină uşoară, recompensată cu un dolar, sau altele mai avansate, în schimbul cărora primeau până la 4 dolari.
Rezultatele au arătat că participanţii care au ales să rezolve majoritatea sarcinilor dificile aveau cea mai mare cantitatea de dopamină localizată în două zone ale creierului, cunoscute pentru rolul lor în recompensare şi motivaţie, şi o cantitate scăzută a aceleiaşi substanţe chimice în insula anterioară, regiune corelată cu motivarea şi percepţia gradului de risc.
Oamenii de ştiinţă sunt de părere că descoperirea ar putea fi importantă pentru o înţelegere mai bună a bolilor mentale în care se remarcă lipsa de motivaţie, precum schizofrenia, ADD şi depresia.
No comments:
Post a Comment