Oamenii de ştiinţă au observat o modificare bruscă şi neaşteptată a duratei mişcării de rotaţie a planetei Venus, cu prilejul investigării planetei de către o sondă spaţială a ESA.
Informaţiile au fost adunate în urma misiunii Venus Express a Agenţiei Spaţiale Europene. Specialiştii spun că, acum, pentru a finaliza o mişcare de rotaţie, lui Venus îi ia cu 6 minute şi jumătate mai mult ca acum 16 ani, când nava spaţială Magellan a înregistrat ultima dată aceşti parametri.
Venus Express a utilizat un detector cu infraroşu pentru a putea penetra atmosfera densă în care este învăluită planeta. Astfel s-a constatat că suprafaţa, pe care oamenii de ştiinţă se aşteptau să o scaneze, se afla cu 20 de kilometri în urmă, ca urmare a încetinirii mişcării de rotaţie.
Acum 16 ani, o zi pe planeta Venus era echivalentul a 243,0185 zile pământene, iar planetei îi trebuiau 224,7 zile pământene pentru a parcurge orbita în jurul Soarelui, ceea ce înseamna că o zi era mai lungă decât un an. Acum, noile măsurători indică faptul că, pentru o mişcare completă de rotaţie, Venus are nevoie de 243,023 zile pământene.
Măsurătorile detaliate legate de mişcarea lui Venus sunt întreprinse pentru a se afla dacă planeta are un miez solid sau lichid. Dacă Venus are un miez solid, oamenii de ştiinţă cred că masa acestuia trebuie să fie concentrată spre centru, ceea ce înseamna că mişcarea de rotaţie a planetei ar reacţiona mai puţin la forţele externe.
Cercetătorii cred că mişcarea de rotaţie a lui Venus poate suferi schimbări la fel ca cea a Pământului. Durata unei zile pe Terra poate varia cu aproximativ o milisecundă pe parcursul unui an, ca urmare a unor vânturi, temperaturi sau maree de proporţii. Venus are o atmosferă foarte densă şi o presiune atmosferică la nivelul mării de 90 de ori mai mare ca cea a Pământului. Aceşti factori au capacitatea de a produce schimbări la nivelul mişcării de rotaţie a planetei.
O echipă de specialişti de la Observatorul Regal din Belgia a analizat şi ea aceste variaţii pe termen scurt ale mişcării de rotaţie a lui Venus şi a ajuns la concluzia că ele se vor compensa în timp, pe termen lung.
No comments:
Post a Comment