Unii oameni cred că dacă beau zilnic un pahar cu lapte sau iaurt îşi asigură sănătatea oaselor. În realitate, pe lângă faptul că laptele nu este singura sursă din care ar trebui să ne luăm calciul, nu doar de acest element chimic avem nevoie pentru a ne menţine oasele sănătoase.
Pe lângă calciu, avem nevoie atât de vitamina D pentru o absorbţie optimă a calciului, cât şi de adoptarea unor obiceiuri sănătoase precum realizarea activităţilor fizice şi evitarea fumatului. „Secretul stă în echilibrarea dietei”, susţine Joan A. McGowan, specialist în studierea bolilor musco-scheletice.
La fel ca în cazul multor alte afecţiuni, alimentele pe care le alegem pentru consum pot juca un rol important în prevenirea sau controlul simptomelor. Mai jos veţi găsi o listă cu alimente care pot afecta oasele, însă nu toată lumea trebuie să renunţe definitiv la ele, ci în special cei care ştiu că prezintă un risc de dezvoltarea a afecţiunilor muco-scheletice, precum indivizii au în familie cazuri de osteoporoză.
Iată câteva dintre alimentele ce afectează sănătatea oaselor şi pe care, cel puţin, unii dintre noi ar trebui să le evite.
1. Cofeina
Cana zilnică de cafea afectează absorbţia de calciu. „Atunci când aportul de cofeină este mare, cea mai mare parte din calciu este eliminată prin urină”, susţine McGowan. Efectul este relativ mic şi nu ar trebui să provoace mari probleme dacă avem un aport ridicat de calciu. Totuşi, nu uitaţi să luaţi în considerare cantitatea totală de cofeină pe care o consumaţi zilnic şi pe care o luaţi din alte alimente precum ciocolata.
2. Băuturile carbogazoase
Pe lângă faptul că unele dintre ele conţin cofeină, sucurile pot afecta sănătatea oaselor ca urmare a cantităţii de fosfor. Acidul fosforic este utilizat în sucuri drept agent aromatizant, iar acesta poate perturba procesul de absorbţie a ceaiului.
3. Sarea
Nivelul mare din sodiu nu este benefic pentru sănătate. În plus, cu cât consumăm mai multă sare, cu atât eliminăm mai mult calciu prin urină şi transpiraţie. Deşi o dietă care ne asigure un aport crescut de calciu compensează efectele nefavorabile ale consumului moderat de sare, mulţi dintre noi consumăm mai multă sare decât suntem conştienţi. Pentru a ne menţine la consumul de sodiu recomandat (de 2.300 de miligrame pe zi) ar trebui să consumăm alimente preparate în casă şi să citim prospectul produselor ambalate pe care le achiziţionăm.
4. Alcoolul
De fapt, consumul moderat de alcool (un pahar pe zi pentru femei şi două pahare pe zi pentru bărbaţi) pare să ofere o oarecare protecţie împotriva degradării oaselor. În schimb, consumul excesiv poate contribui la pierderea de masă osoasă.
5. Prea multe proteine
Femeile au nevoie de 46 de grame de proteine pe zi, iar bărbaţii, de 56 de grame. Deşi de întâmplă destul de rar ca cineva să aibă un aport de proteine mai mare de atât, există şi astfel de cazuri în care excesul de proteine poate schimba echilibrul pH-ului din oase. În plus, cu cât mediul este mai acid, cu atât suntem predispuşi mai mult ma pierdere de masă osoasă. Un individ care are un consum ridicat de proteine, dar care mănâncă puţine fructe şi legume se poate afla într-o astfel de situaţie.
Pe de altă parte, McGowan subliniază că nu de puţine ori oamenii în vârstă se confruntă cu pierdere de masă osoasă tocmai din cauză că nu au un aport de proteine suficient.
No comments:
Post a Comment