Ingeniosul sistem creat de cercetătorii de la Harvard funcţionează cu ajutorul unor microace, care permit retragerea pansamentului fără a provoca durere.
"Natura este cu siguranţă o sursă de inspiraţie inepuizabilă pentru oamenii de ştiinţă", afirmă autorii acestui articol publicat pe site-ul cotidianului francez Le Figaro. Pornind de la un mic vierme care parazitează intestinul peştilor, Jeffrey Karp, profesor la Universitatea Harvard, şi colegii săi de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au avut ideea de a inventa un pansament inedit. Studiul lor a fost publicat în revista Nature Communications.
Pansamentele actuale prezintă inconvenientul unei aderenţe deficitare pe zonele umede sau, dimpotrivă, de a se lipi mult prea bine şi de a avaria astfel pielea atunci când sunt îndepărtate. Acest lucru se întâmplă mai ales atunci când pielea este fragilă, aşa cum poate fi pielea unui bebeluş născut prematur sau a unei persoane în vârstă.
Aici intervine felul în care viermele Pomphorhynchus laevis se agaţă de intestinul - o zonă netedă şi umedă - peştilor pe care îi parazitează. Pentru a se fixa, viermele se foloseşte de numeroasele sale segmente ascuţite care cresc imediat ce sunt înfipte în pereţii intestinali. Cercetătorii americani au copiat acele microsegmente, care sunt atât de fine încât se înfig fără durere în piele - fapt care nu este însă o noutate -, şi pe care, mai ales, le-au învelit într-un strat care se dilată sub efectul hidratării celulare - un aspect care schimbă toate datele problemei.
Avantajul constă în faptul că pansamentul poate fi astfel înlăturat cu blândeţe şi fără durere, spre deosebire de alte sisteme de harpoane microscopice testate. Aşa cum se poate vedea într-o înregistrare video postată pe site-ul www.karplab.net, acolo unde pansamentul clasic smulge stratul superior depus pe o foaie atunci când este dezlipit de pe aceasta, pansamentul creat de savanţii de la Harvard lasă intactă acea foaie.
Dispozitivul se arată la fel de promiţător atât pentru arsurile grave, cât şi pentru grefele de piele. În prezent, pielea este grefată pe epidermă prin agrafe sau puncte de sutură, fapt care duce la creşterea riscului de infecţie şi nu asigură o aderenţă perfectă. "Unul dintre inconveniente se referă la faptul că punctele de fixare sunt tipic plasate în perimetrul grefei şi din acest motiv se poate forma un spaţiu care se umple de lichid sub pielea grefată", a explicat profesorul Jeffrey Karp. Grefa riscă în acest caz să se desprindă şi să nu aibă succes.
În schimb, noul pansament poate acoperi întreaga zonă grefată, microacele sale străpungând atât pielea grefată, cât şi derma receptorului. E ca şi cum în loc de a lipi un poster cu scotch, pe margini, posterul ar fi fixat cu sute de piuneze invizibile repartizate pe întreaga suprafaţă.
Perspectivele sunt uriaşe. "Ţinând cont de faptul că pansamentul aderă la cele mai multe dintre ţesuturile moi (piele, muşchi, viscere, etc), acesta ar putea deveni un pansament adeziv universal", a declarat creatorul său. "Pe termen lung, el ar putea să înlocuiască agrafele şi punctele de sutură în multe cazuri", a adăugat el. Profesorul Jeffrey Karp şi colegii săi lucrează deja la o versiune resorbabilă a acestui pansament.
No comments:
Post a Comment