Copiii născuţi de femeile care au început să consume suplimente cu acid folic cu 4-8 săptămâni înainte să rămână însărcinate par să prezinte un risc mai mic de a dezvolta tulburări de spectru autist, arată un studiu publicat în cursul acestei săptămâni.
Pal Suren de la Institutul Norvegian de Sănătate Publică şi colegii săi au studiat consumul suplimentelor cu acid folic înainte de sarcină şi în timpul primelor săptămâni de sarcină şi impactul pe care acestea le aveau asupra riscului de a suferi de mai multe afecţiuni de spectru autist.
„Principala descoperire a fost că atunci când mama consumă suplimente cu acid folic în perioada concepţiei riscul ca bebeluşul să sufere de o afecţiune din spectrul autist scade”, au scris cercetătorii în publicaţia ştiinţifică Journal of the American Medical Association.
Cercetătorii reamintesc că multe ţări recomandă îmbogăţirea făinii cu acid folic pentru a reduce riscul malformaţiilor congenitale, iar femeile sunt încurajate să consume suplimente cu acid folic înainte de concepţie şi în timpul sarcinii.
Cu toate aceste, studii efectuate în Europa şi America de Nord au descoperit că multe femeie însărcinate au o dietă insuficient de bogată în acid folic pentru a preveni defectele de tub neural în rândul bebeluşilor.
Cercetarea efectuată de Suren pare să confirme că recomandarea specialiştilor pentru mame – o dietă bogată în acid folic – este binevenită.
Cei 85.176 de copii norvegieni care au luat parte la studiu au fost născuţi între 2002 şi 2008. Dintre aceştia, 270 de copii (0,32%) au fost diagnosticaţi cu tulburări de spectru autist, iar cercetătorii au descoperit o relaţie inversă între consumul de acid folic şi riscul de a dezvolta ulterior autism.
Cercetătorii au descoperit că mamele care au consumat suplimente cu acid folic la începutul sarcinii prezentau un risc cu 40% mai mic de a avea copii cu tulburări de spectru autist în comparaţie cu mamele care nu au consumat acid folic.
Printre alimentele bogate în acid folic se numără legumele cu frunze verzi, precum salata, sparanghelul, spanacul sau broccoli, seminţele de floarea soarelui, drojida de bere şi unele citrice.
No comments:
Post a Comment