Autorităţile din Dubai au aprobat un nou proiect în valoare de 1,6 miliarde dolari, intitulat Bluewaters, în cadrul căruia va fi construită cea mai mare roată panoramică din lume.
Roata va purta numele de Dubai Eye şi se va înălţa la 210 de metri deasupra solului. Spre comparaţie, celebra roată London Eye se înalţă la doar 135 de metri deasupra capitalei engleze.
Anunţul a fost făcut pe site-ul oficial al Şeicului Mohammed bin Rashid Al Maktoum, conducătorul Dubai-ului şi totodată prim-ministru şi vicepreşedinte al Emiratelor Arabe Unite.
Proiectul Bluewaters va include şi un hotel, restaurante şi un centru de entertainment pentru familii, urmând ca prima fază să înceapă în luna aprilie. „Destinaţia va include o piaţă de tip souq încercuită de o promenadă în care se vor găsi restaurante ce vor servi feluri de mâncare din diverse bucătării ale lumii”, se arată în anunţul oficial. Roata panoramică va fi construită începând cu cel de-al doilea trimestru al anului 2013.
Autorităţile din Dubai se aşteaptă ca proiectul Bluewaters să atragă 3 milioane de turişti anual. Dubai intenţionează să devină una dintre cele mai importante destinaţii turistice de pe Terra.
În Dubai se găsesc deja cel mai mare mall din lume şi cel mai înalt zgârie-nori din lume, iar anul trecut autorităţile au aprobat construcţia a cinci parcuri de distracţie şi a unui nou district în care se va găsi un mall chiar mai mare decât Dubai Mall, cel care deţine în acest moment recordul pentru cel mai mare mall din lume.
Iată câteva imagini ce înfăţişează noul proiect:
No comments:
Post a Comment