Cea mai recentă fotografie a lui Saturn, realizată de sonda spaţială Cassini, ilustrează partea sudică a planetei şi spectaculosul sistem de inele.
Imaginea realizată cu infraroşu a fost captată de Cassini pe 15 iunie de la o distanţă de aproximativ 2,9 milioane de kilometri depărtare de Saturn, scala imaginii fiind de 17 kilometri per pixel.
Satelitul natural al lui Saturn, Enceladus, care are un diametru de 504, poate fi observat ca o mică pată strălucitoare în josul imaginii, în colţul din stânga. Cu toate că satelitul este acoperit de gheaţă, mulţi cercetători sunt de părere sub acest înveliş ar exista o întreagă reţea de apă, motiv pentru care se crede că Enceladus ar putea găzdui viaţă.
De asemenea, în interiorul lui Enceladus există o sursă de căldură care alimentează un sistem de gheizere ce erup în zona polară sudică a satelitului. Tot Cassini a descoperit şi aceste gheizere în 2005 şi de atunci a realizat nenumărate fotografii cu aceste formaţiuni.
Misiunea Cassini, în valoare de 3,2 miliarde de dolari este realizată de NASA în colaborare cu Agenţia Spaţială Europeană şi Agenţia Spaţială Italiană. Sonda spaţială a fost lansată în 1997, ajungând la Saturn în 2004. De atunci, Cassini a continuat să studieze planeta, iar oamenii de ştiinţă spun că cel mai devreme, sonda se va îndepărta de Saturn în 2017.
No comments:
Post a Comment