Dad Creates Time-Lapse Video Showing Mom What Really Happens While She's Away

Fruit Ninja in Real Life

Black Friday Cat

Cât de mult te îngraşi după sărbători?

Răsfăţul - sau, pentru unii, dezmăţul - culinar asociat tradiţional cu sărbătorile de iarnă poate avea diferite efecte, dar cât de ample şi durabile sunt acestea?

La câteva minute după ce ai isprăvit de mâncat, dacă ai mâncat două kilograme de mâncare, vei cântări cu două kilograme mai mult - logic. Întrebarea este: ce efecte are „supraalimentarea” de sărbători pe termen mai lung, după ce corpul a început să proceseze mâncarea şi să utilizeze energia conţinută în aceasta? Odată ce porţia de hrană a fost metabolizată şi reziduurile excretate („tranzitul” prin tractul digestiv durează, în general, 20-56 de ore), ce efecte mai are a doua zi sau în următoarele zile o masă copioasă luată într-o zi de sărbătoare? Efectele depind nu numai de cantitatea, ci şi de tipul mâncării şi de momentul în care este ingurgitată, spun specialiştii.

• astfel, dacă ai mâncat ceva foarte sărat, vei reţine mai multă apă, care poate să mărească, pe termen scurt (o zi sau două) cifra pe care o arată cântarul. Odată eliminat acest surplus de apă, ce mai rămâne?
• ce rămîne depinde, desigur, de conţinutul caloric al mâncării şi de numărul de calorii cheltuite de organism. Mâncarea de sărbători are, adesea, un conţinut de grăsimi mai mare decât ceea ce mâncăm în mod obişnuit, (ca să nu mai spunem şi că porţiile sunt mai mari şi felurile de mâncare mai numeroase). Ca rezultat, mâncăm adesea, de sărbători, un număr de calorii considerabil mai mare decât consumăm de obicei în zilele obişnuite, iar cu orice cantitate de energie (calorii) înghiţită şi neutilizată organismul ştie să facă un singur lucru: o pune la păstrare (o stochează), cel mai obişnuit sub formă de grăsime, pentru a fi folosită ca rezervă de energie în viitor (în caz de nevoie).
• momentul din zi în care mâncăm are şi el importanţa lui, deoarece hrana este metabolizată diferit în funcţie de ora la care o consumăm. Un studiu realizat în Israel pe 200 de pacienţi obezi care urmăreau să slăbească a testat diferite diete, iar una dintre constatările cercetătorilor a fost că pacienţii care consumau „grosul” caloriilor zilnice la micul dejun au slăbit mai mult decât cei care mâncau mai consistent seara sau la prânz.

Oricum ar fi, cantitatea de grăsime care se depune după o singură masă copioasă este foarte mică, nesemnificativă.

Dar, atrage atenţia Lawrence Cheskin, director al Weight Management Centre din cadrul Universităţii Johns Hopkins, problema este că, de sărbători, oamenii nu consumă o masă copioasă şi gata, ci mănâncă zdravăn de trei sau mai multe ori pe zi, timp de câteva zile la rând. Depăşind în mod repetat numărul de calorii necesar organismului - chiar şi cu puţin -, micile „depuneri” se acumulează, efectul devenind vizibil şi durabil în timp.

China a lansat sistemul de navigaţie prin satelit Beidou, alternativa sa la GPS-ul american

China a lansat servicii publice şi comerciale în regiunea Asia-Pacific folosind Beidou, un nou sistem de navigaţie ce foloseşte sateliţi. Acesta a fost construit pentru a rivaliza cu sistemul american GPS (global positioning system).

Sistemul Beidou a început să fie disponibil civililor din regiunea Asia-Pacific de joi, 27 decembrie, urmând să fie disponibil la nivel global începând cu anul 2020.

Ran Chengqi, purtătorul de cuvânt al China Satellite Navigation Office, a anunţat că performanţa sistemului chinez este „comparabilă” cu cea a GPS-ului. „Semnalele Beidou pot fi recepţionate în ţări precum Australia”, a explicat Ran.

Inagurarea acestui sistem de poziţionare este cea mai recentă realizare tehnologică a Chinei, ţară care doreşte să construiască o staţie spaţială până la finalul deceniului şi, în cele din urmă, să trimităoameni pe Lună.

China consideră acest program spaţial cu costuri de miliarde dolari drept un simbol ce reflectă statura Chinei la nivel global, dezvoltarea tehnologică a ţării şi succesul Partidului Comunist în transformarea unei ţări cândva sărace.

Sistemul Beidou foloseşte 16 sateliţi de navigaţie şi 4 sateliţi experimentali, relatează ziarul China Daily. Ran a anunţat că sistemul urmează să ofere servicii globale de navigaţie, poziţionare şi de sincronizare a ceasurilor. Chinezii au început să lucreze la dezvoltarea acestui sistem în anul 2000, dorind să evite să apeleze la sistemul GPS.

„A avea un sistem de navigaţie prin satelit este un lucru de o mare importanţă strategică”, a anunţat ziarul Global Times, apropiat de Partidul Comunist, într-un editorial.

Sun Jiadong, inginerul-şef al acestui sistem, a declarat că pe măsură ce Beidou se va dezvolta, acesta va eroda dominaţia sistemului GPS în China, care deţine 95% din piaţă.

Analiştii nu cred că Beidou va avea succes în afara Chinei. „GPS-ul este disponibil gratuit, accesat de multă lume, cunoscut la nivel global şi beneficiază de încrederea tuturor”, a comentat Morris Jones, un analist australian.

Morris consideră că beneficiile comerciale ale acestui sistem sunt doar „cireaşa de pe tort”, afirmând că principalul motiv pentru care China a dezvoltat Beidou este siguranţa naţională, dat fiind că SUA poate oricând să sisteze accesul la GPS.

„Această posibilitate, de a fi deconectat de la GPS, este ceea ce stimulează alte ţări să-şi dezvolte propriul sistem aflat în afara controlului american. Nu vrei să ţi se taie accesul în timpul unui război”, a concluzionat Morris.

În acest moment, doar sistemul american GPS şi cel rusesc GLONASS funcţionează la nivel global. Beidou urmează să devină global în 2020 sub numele Compass, an în care şi Uniunea Europeană intenţionează să lanseze sistemul Galileo.

O inovaţie japoneză deschide calea spre trenurile maglev ce se deplasează folosind lumina

Levitaţia magnetică este tehnologia care stă la baza celor mai rapide trenuri concepute de om până acum, însă dependenţa acestora de electromagneţi şi de şine limitează numărul locurilor în care trenurile maglev pot fi folosite ca mijloc de transport.

Acum, o echipă de cercetători de la Universitatea Aoyama Gakuin a propus o variantă alternativă: schimbarea proprietăţii materialelor. Cercetătorii au folosit grafit deasupra unor magneţi circulari şi au profitat de tendinţa acestui material de a genera un câmp magnetic opus, reuşind să deplaseze grafitul prin lansarea unui fascicul laser la marginea materialului. Acest lucru schimbă comportamentul magnetic din zona respectivă suficient de mult pentru a dezechilibra grafitul, fie pentru a se deplasa într-o direcţie dorită sau pentru a se învârti.

Cercetătorii cred că inovaţia lor ar putea duce la conceperea unor forme de transport maglev care folosesc doar lumina pentru a manevra vehiculul, fără a mai fi nevoie de contact sau de ghidaj extern. Astfel, piloţii acestor vehicule ar avea mult mai mult control asupra direcţiei în care se deplasează. 

De asemenea, cercetătorii cred că tehnologia ar putea fi folosită pentru conceperea unor sisteme producătoare de energie electrică prietenoase cu natura. Folosind lumina laser sau cea de la soare, cercetătorii au reuşit să rotească discul de peste 200 de ori pe minut, ceea ce ar putea duce la dezvoltarea unui sistem de conversie a energiei luminoase.

Acest clip video arată cum au reuşit cercetătorii japonezi să deplaseze grafitul folosind doar o sursă de lumină concentrată:

Arheologii italieni au terminat săpăturile la „cea mai importantă descoperire romană din ultimii 80 de ani”

Arheologii italieni care au finalizat excavarea unui centru artistic cu 900 de locuri de sub una dintre cele mai aglomerate interesecţii din Roma afirmă că este cea mai importantă descoperire romană din ultimii 80 de ani.

Centrul construit de împăratul Hadrian în anul 123 e.n. era compus din trei hale masive unde nobilii Romei veneau pentru a asculta poezie, discursuri şi tratate de filozofie, savurând realizările artistice ale contemporanilor de pe scaunele de marmură.

După terminarea săpăturilor, vizitatorii care ajung în Piazza Venezia pot vedea terasamentul şi pereţii de cărămidă ai complexului, cât şi podeaua elegantă de marmură aflată la 5,5 metri adâncime.

„Auditoriumul lui Hadrian este cea mai mare descoperire arheologică din Roma de la descoperirea Forumului în anii '20”, a comentat Rossella Rea, arheologul care coordonează săpăturile. După finalizarea excavării, săpăturile au devenit disponibile vizitatorilor.

Complexul a fost descoperit datorită săpăturilor efectuate de autorităţile italiene în scopul construirii unei rute subterane de cale ferată ce va traversa «inima» Romei. „Nu avem fondurile necesare pentru astfel de săpături, aşa că descoperirea se datorează noii linii ferate”, a comentat Rea.

Descoperirea arheologică a făcut necesară modificarea planurilor elaborate de inginerii italieni, fiind eliminate două staţii planificate pentru centrul Romei. Dacă s-ar fi respectat planul iniţial, cele două staţii ar fi avut căile de acces în mijlocul auditoriului lui Hadrian.

Această descoperire ameninţa şi ultima staţie din centrul Romei, fiind posibil ca trenul să traverseze centrul capitalei italiene fără a opri, călătorind dintr-o suburbie în alta. Rea afirmă că staţia din centrul Romei şi ruinele pot exista laolaltă. „Cred că putem trasa calea de acces a staţiei prin coridorul original al complexului prin care romanii veneau la auditoriu”, a comentat arheologul.

Descoperirea oferă noi indicii referitoare la pasiunea lui Hadrian pentru poezie (acesta a scris versuri în latină şi greacă) şi pentru arhitectura îndrăzneaţă – fiind identificat un tavan boltit care se înălţa la 11 metri deasupra poeţilor ce declamau versuri în sala centrală.

Tornada artificială ar putea fi viitoarea sursă de energie a omenirii

O maşinărie care produce industrial tornade şi exploatează în mod controlat enorma energie a acestora ar putea fi un mijloc inedit de a produce, în viitor, energie curată şi foarte ieftină.

Atmospheric Vortex Engine (AVE), cum se numeşte instalaţia, a fost proiectată de un inginer canadian, Louis Michaud, care a reuşit recent să obţină o finanţare de la Breakout Labs pentru a construi un prototip.

Cum funcţionează AVE? Instalaţia împinge aerul cu presiune scăzută, încălzit cu ajutorul radiaţiei solare sau prin procese industriale, prin ţevi cu coturi, într-un cilindru. Astfel, se creează un curent rotaţional ascendent - un vârtej asemănător cu cel al unei tornade - de aer cald, cu presiune scăzută, care s-ar extinde până în troposferă, acea zonă a atmosferei unde aerul nu se mai răceşte odată cu creşterea altitudinii.

Mişcarea aerului de-a lungul gradientului de presiune din tornadă ar putea pune în mişcare mai multe turbine, care ar genera astfel curent electric.

Specialiştii Breakout Labs, care finanţează proiectul construirii prototipului, afirmă că, folosind AVE, costul generării energiei ar putea fi doar 3 cenţi pe kilowatt-oră, o instalaţie de 100 de metri putând produce aceeaşi cantitate de energie ca şi o termocentrală convenţională pe cărbune.

Cea mai importantă descoperire a anului 2013 va schimba lumea: „Omenirea va privi cu alţi ochi locul său în Univers”

Experţii afirmă că în anul 2013 este foarte probabilă identificarea primei exoplanete ce se aseamănă foarte mult cu Pământul, această descoperire urmând să conducă la reevaluarea rolului pe care omenirea îl joacă în Univers.

Deşi astronomii au identificat în ultimii ani un număr de exoplanete care prezintă una sau două trăsături cheie ale Terrei – precum dimensiunea sau temperatura la suprafaţă – aceştia nu au descoperit încă un „Pământ extraterestru”. Acest lucru urmează să se schimbe în 2013, anunţă oamenii de ştiinţă.

„Sunt convins că primul «geamăn» al planetei Pământ va fi descoperit anul viitor”, afirmă Abel Mendez, şeful Planetary Habitability Laboratory din cadrul Universităţii din Puerto Rico.

Astronomii au identificat prima exoplanetă care orbitează o stea asemănătoare Soarelui în 1995. De atunci, aceştia au identificat peste 800 de planete în afara sistemului nostru solar, iar un număr mare de planete-candidat aşteaptă să fie confirmate cu ocazia observaţiilor ulterioare.

Un instrument NASA s-a dovedit extrem de prolific: de la lansarea sa în martie 2009, Telescopul Spaţial Kepler a identificat peste 2.300 de planete-candidat. Până acum a fost confirmată existenţa a doar 100 dintre ele, însă oamenii de ştiinţă estimează că peste 80% dintre acestea se vor dovedi a fi reale în urma observaţiilor ulterioare.

Primele exoplanete descoperite de cercetători erau asemănătoare cu Jupiter, planete fierbinţi care orbitează aproape de stelele lor, pentru că acestea sunt cele mai uşor de detectat. Cu timpul, oamenii de ştiinţă au avut acces la noi instrumente, iar „vânătorii de planete” şi-au îmbunătăţit tehnicile, permiţând descoperirea unor planete mai mici şi aflate la distanţe mai mari de stelele lor – similare Terrei.

În luna decembrie a anului trecut, de exemplu, Kepler a descoperit o planetă de 2,4 ori mai mare decât Pământul care orbita în „zona locuibilă” a stelei sale – la distanţa ideală ce permite existenţa apei sub formă lichidă, un element esenţial pentru existenţa formelor de viaţă similare celor de pe Terra.

Echipa Kepler şi alte grupuri de cercetare au detectat mai multe planete similare lui Kepler-22b, ridicând numărul exoplanetelor locuibile la 9. Cu toate acestea, niciuna dintre planetele locuibile catalogate de Mendez nu este suficient de mică pentru a fi catalogată drept „geamăn al Pământului”. Planetele de dimensiunile Terrei descoperite până acum sunt poziţionate prea aproape de stelele lor pentru a putea găzdui forme de viaţă. Descoperirea unei planete de dimensiunile Terrei în „zona locuibilă” este doar o problemă de timp, însă, şi Mendez nu este singurul cercetător care crede că acest eveniment va avea loc în curând.

Zonele locuibile (colorate cu verde) diferă în funcţie de tipul de stea. Experţii afirmă că o civilizaţie inteligentă ar putea trăi chiar şi în afara acestor zone, folosind tehnologii neştiute oamenilor

„Prima planetă cu dimensiuni, orbită, şi alte proprietăţi care o fac potrivită pentru a găzdui forme de viaţă va fi, cel mai probabil, anunţată în 2013”, a declarat Geoff Marcy, un „vânător de planete” cu experienţă, membru al echipei Kepler.

Atât Mendez cât şi Marcy cred că descoperirea epocală va fi făcută de Kepler, care detectează planetele prin identificarea fluctuaţilor de luminozitate pe care acestea le provoacă atunci când trec prin faţa stelelor lor (din perspectiva instrumentului).

Kepler trebuie să observe 3 astfel de „treceri” pentru a detecta o planetă, astfel că primele sale descoperiri au fost planetele care orbitează mai aproape de stea, ceea ce duce la „tranzituri” mai dese. Cu timpul, însă, telescopul a identifcat mai multe planete care orbitează la distanţe mari, inclusiv câteva aflate în „zona locuibilă”.

Un alt instrument, cunoscut sub numele de HARPS (High Accuracy Radial velocity Planet Searcher), este un alt candidat pentru descoperirea epocală ce urmează să aibă loc în 2013. Instrumentul cu care este dotat telescopul European Southern Observatory din Chile permite cercetătorilor să detecteze micile fluctuaţii gravitaţionale pe care planetele le provoacă stelelor lor.

„HARPS ar trebui să găsească cele mai interesante şi mai apropiate planete gemene ale Pământului” a comentat Mendez pentru Space.com, explicând că majoritatea planetelor descoperite de Kepler sunt prea îndepărtate pentru a putea fi descrise în detaliu. 

Cercetătorii spun că există, foarte probabil, un număr mare de planete îngemănate cu Terra în galaxia noastră, Calea Lactee. „O estimare grijulie este că în Calea Lactee există peste 200 de miliarde de stele ce «găzduiesc» cel puţin 50 de miliarde de planete, dacă nu mai multe”, a explicat Mikko Tuomi de la Universitatea Hertfordshire. „Presupunând că doar 1:10.000 dintre planete se asemănă cu Terra, ar însemna că există 5.000.000 de astfel de planete”, a adăugat Tuomi, un cercetător care a condus mai multe echipe care au identificat exoplanete potenţial locuibile. „În mod cert, există cel puţin câteva mii de astfel de planete”, a concluzionat Tuomi.

Indiferent când va fi identificat primul „geamăn al Terrei”, descoperirea va avea aproape sigur un efect profund asupra umanităţii.

„Noi, oamenii, ne vom uita la cerul înstelat aşa cum ne aruncăm privirea spre largul unui mare ocean. Vom şti că oceanul cosmic conţine miliarde de insule şi continente, capabile să susţină atât viaţă primitivă cât şi civilizaţii dezvoltate”, a comentat Marcy. Cercetătorul speră că această descoperire va stimula specia noastră să facă primii paşi reali în afara sistemul solar nativ. „Omenirea va ridica pânzele spre Alpha Centauri”, spune Marcy, referindu-se la cel mai apropiat sistem solar, unde o planetă de dimensiunile Terrei a fost descoperită în cursul acestui an.

„Vor fi nişte paşi mici pentru umanitate, dar un salt mare pentru specia noastră. A trimite sonde robotice către cele mai apropiate stele va reprezenta cea mai mare aventură pe care noi, Homo sapiens, am încercat-o vreodată”, a adăugat Marcy. „Acest efort masiv va necesita cooperarea şi contribuţia tuturor marilor ţări de pe glob. Făcând acest lucru vom îndrăzni să facem primii paşi în oceanul cosmic, intensificând sentimentul unui scop pe care îl vom împărtăşi toţi cei de pe acest mal terestru”, a concluzionat cercetătorul.

Şoferii vor fi spionaţi începând cu 2014

Autorităţile propun ca începând din septembrie 2014, noile automobile să fie echipate cu aşa-numitele cutii negre care înregistrează tot, de la viteza cu care se deplasează maşina, până la numărul de pasageri sau locaţia vehiculului.

Iniţiativa le aparţine celor din Statele Unite şi a apărut cu scopul de a întări siguranţa. Dispozitivele din interiorul cutiei negre s-ar activa pentru aproximativ 30 de secunde în timpul „evenimentelor” precum frânare sau accelerare bruscă sau alte tipuri de acţiuni ce indica posibilitatea unui accident. Informaţiile descărcate vor fi utilizate de către producători şi instituţiile de reglementare „în primul rând, pentru a evalua, post-accident, performanţa sistemelor de siguranţă”. 

Cu toate acestea, există voci care trag semnale de alarmă cerând autorităţilor să protejeze datele prin anonimat şi să se interzică prin lege ca ele să fie utilizate în scopuri de marketing. 

Cercetătorul australian David Warren a inventat cutia neagră în 1953 cu scopul de a-i ajuta pe investigatori să rezolve anchetele legate de avioanele prăbuşite. Deşi au trecut peste 50 de ani de la inventarea acestui dispozitiv, trebuie să recunoaştem că ar fi trebuit să ne aşteptăm ca într-o bună zi, cutia neagră să fie implementată şi la restul vehiculelor. 

Scleroza multiplă ar putea fi diagnosticată printr-un simplu test oftalmologic

O simplă analiză a ochilor ar putea deveni o metodă rapidă de diagnosticare şi monitorizare a pacienţilor care suferă de scleroză multiplă.

Optical Coherence Tomography (OCT) este o tehnică prin care doctorii măsoară grosimea retinei. Procesul de măsurare durează doar câteva minute şi poate fi realizat în cabinetele medicale. 

În timpul unui studiu clinic ce a implicat 164 indivizi care sufereau de scleroză multiplă, cei ale căror retine se subţiau aveau o formă de scleroză mai avansată şi mai activă. 

Pentru că studiul a urmărit pacienţii pe o perioadă de doar 2 ani, specialiştii de la Universitatea Johns Hopkins susţin că este nevoie de realizarea unor studii mai ample care să arate dacă testul va fi util în viaţa de zi cu zi. 

Scleroza multiplă este o boală care afectează nervii din creier şi de la nivelul măduvei spinării cauzând probleme ale muşchilor, echilibrului şi vederii. Atunci când apare această boală, stratul protector din jurul nervilor, numit mielină, este atacată iar nervii sunt descoperiţi şi predipuşi la deteriorare. 

Există mai multe tipuri de scleroză multiplă, cea mai răspândită fiind cea recurent remisivă ale cărei simptome vin şi pleacă periodic. Deşi niciun tip de scleroză nu poate fi vindecat, evoluţia acestei boli poate fi încetinită prin unele tratamente. De asemenea, monitorizarea bolii poate fi şi ea greu de realizat deoarece evoluţia poate fi imprevizibilă. Tocmai de aceea, oamenii de ştiinţă au căutat metode noi prin care să descopere şi să urmărească scleroza multiplă. 

OCT măsoară grosimea fibrelor nervoase din retină. Spre deosebire de celulele nervoase din restul creierului, care sunt acoperite de mielină, cele din retină nu prezintă un astfel de înveliş. Din acest motiv, experţii sugerează că celulele nervoase din retine pot etala semnele timpurii ale sclerozei multiple. 

Traficul naval din China omoară din ce în ce mai mulţi delfini de apă dulce, o specie rară

Un studiu realizat pe delfinii din cel mai lung fluviu din China subliniază că această populaţie numără din ce în ce mai puţini membri, ca urmare a creşterii traficului naval.

Oamenii de ştiinţă au petrecut 44 de zile urmărind delfinii de-a lungul fluviului Yangtze, pe o distanţă de 6.000 de kilometri. În ultimul timp, aceste animale au fost afectate de degradarea mediului, iar rapoartele WWF estimează că specia ar putea dispărea în următorii 15 ani, dacă nu se iau măsuri. 

Studiul, care a început în luna noiembrie, este este cea mai cuprinzătoare analiză realizată asupra acestei specii, după cel realizat în 2006. Atunci, o expediţie similară a descoperit doar 1.800 de exemplare de delfini. 

După ce au folosit sonare pentru a urmări delfinii, concluzia specialiştilor a fost că, spre deosebire de acum 6 ani, când 177 de exemplare călătoreau cei 3.400 de kilometri dintre Yichang şi Shangha, astăzi doar 91 de delfini mai fac asta. 

Din ce în ce mai puţine exemplare de delfini se mai regăsesc în Yangtze, majoritatea trăind în grupuri de câte 3-5 indivizi în zona porturilor. 

„Analiza iniţială a indicat că acest fenomen se produce deoarece în porturi există mai multe resurse alimentare. Totuşi, în astfel de arii traficul este foarte intens, ceea ce poate lansa o ameninţare uriaşă la adresa acestor animale ”a declarat dr. Wang Kexiong. 

În general, moartea acestor animale a fost cauzată de accidente în timpul pescuitului dar şi de o majoră degradare a fluviului şi a resurselor alimentare. 

Oamenii de ştiinţă au descoperit un nou tip de neuroni cu implicaţii majore în sănătatea umană

Studiile realizate pe şoareci au scos în evidenţă existenţa unui nou grup de neuroni care reglează funcţiile cardiovasculare, precum ritmul cardiac şi presiunea arterială.

Neuronii se dezvoltă în creier cu ajutorul hormonilor tiroidieni produşi de glanda tiroidă. Pacienţii care au probleme cu glanda tiroidă şi care produc prea mulţi sau prea puţini hormoni tiroidieni au un risc crescut de a dezvolta probleme celulare. 

În general, pacienţii care suferă de hipertiroidism sau hipotiroidism şi care nu se tratează, dezvoltă probleme cardiace. Iniţial, se credea că acesta era doar un efect direct al hormonilor asupra inimii. 

Cu toate acestea, un nou studiu demonstrează că hormonii tiroidieni afectează inima şi în mod indirect, prin intermediul unei populaţii de neuroni parvalbuminergici, care a fost identificată de curând. 

Studiul reliefează că receptorii hormonilor tiroidieni sunt necesari pentru dezvoltarea acestor celule dintr-o zonă a creierului numită hipotalamusul anterior. 

„Descoperirea oferă posibilitatea de a găsi noi metode de combatere a bolilor cardiovasculare. Dacă învăţăm cum să controlăm aceşti neuroni, vom fi capabili să tratăm anumite probleme cardiovasculare, precum hipertensiunea”, a declarat coordonatorul studiului, Jens Mittag. 

De asemenea, specialiştii susţin că descoperirea demonstrează cât de importantă este tratarea femeilor însărcinate care suferă de hipotiroidism, din moment ce nivelul scăzut al hormonilor tiroidieni ar putea afecta producerea de neuroni în cazul fătului şi ar putea cauza probleme cardiace. 

Imprimantele 3D pătrund în tot mai multe domenii din viaţa de zi cu zi. Dacă până acum acestea erau folosite pentru a produce obiecte variate, de la viori la simple jucării, o echipă de cercetători ingenioşi au reuşit să folosească aceste instrumente pentru a produce prăjiturele de Crăciun.

Studenţii coordonaţi de profesorul Ralf Holleis au conceput o imprimantă 3D care tipăreşte, folosind diferite ingrediente, un aluat ideal pentru sărbătorile de iarnă. Imprimanta foloseşte un model conceput pe computer pentru a tipări aluatul în diferite forme interesante. După tipărire, aluatul trebuie doar să fie introdus în cuptor pentru a obţine o farfurie de prăjituri de Crăciun inedite.

Iată cum arată imprimanta 3D care face prăjituri de Crăciun:

Un nou tip de medicament inaugurează o eră nouă în tratamentul cancerului, cred specialiştii

Noul tip de medicament este proiectat să combată o aberaţie specifică celulelor canceroase, implicată în creşterea tumorilor, iar mulţi oameni de ştiinţă cred că această abordare reprezintă începutul unei noi epoci în terapia oncologică.

La ora actuală, trei dintre cele mai mari comanii farmaceutice ale lumii - Merck, Roche şi Sanofi - se află în competiţie pentru a dezvolta, fiecare, câte o versiune proprie a acestui tip de medicament.

În mod obişnuit, celulele care acumulează anomalii se autodistrug, dar celulele canceroase au mecanisme celulare specifice, aberante, cu ajutorul cărora depăşesc această limitare. Medicamentul ar urma să restabilească această capacitate, făcând astfel celulele canceroase să se autodistrugă.

Procesul are încă multe necunoscute, dar un astfel de medicament ar putea oferi tratament pentru o gamă largă de tipuri de cancere, atât comune, cât şi rare. Se estimează ca aproxmativ jumătate dintre cancere ar putea beneficia de tratementul cu acest medicament.

Până acum, nicio companie farmaceutică nu a realizat un studiu clinic amplu pe pacienţi cu multe tipuri diferite de cancere, iar abordarea ar putea efectiv inaugura o eră nouă. După cum spune dr. Otis Webb Brawley, director ştiinţific al American Cancer Society, în viitor ar putea fi mai puţin important organul la care apare cancerul şi mult mai importantă ţinta moleculară a tratamentului. Şi aspectul filantropic al problemei cancerului ar putea fi influenţat; organizaţiile nu ar mai strânge fonduri pentru un anumit tip de cancer, ci ar putea ajuta la finaţarea simultană a cercetărilor asupra mai multor cancere, fondurile fiind astfel utilizate mai eficient.

Medicamentul ar urma să rezolve o problemă care dă bătăi de cap specialşitilor de decenii întregi. Celulele normale au un mecanism care „le spune” să moară dacă ADN-ul lor este afectat grav. În schimb, celulele canceroase, deşi au un ADN cu multe anomalii, nu se autodistrug, ci dimpotrivă, continuă să prolifereze.

Cheia procesului ar fi o proteină numită p53, care declanşează procesul de autodistrugere. Dar celulele canceroase reuşesc să dezactiveze proteina p53, fie direct, printr-o mutaţie a genei care codifică sinteza proteinei respective, fie indirect, ataşând proteina p53 de o altă proteină celulară (numită MDM2) care îi blochează acţiunea.

Visul cercetătorilor în domeniul cancerului este să „reanimeze” proteina p53 în celule canceroase, astfel încât acestea să moară.

Până acum, nu s-a reuşit reactivarea proteinei p53 dezactivată pe calea directă, prin mutaţii. Însă cam jumătate dintre cancere au la bază celălalat mecanism de inactivare a p53 - leagrea ei de proteina MDM2, care o blochează. Aşa că oamenii de ştiinţă au hotărât să încerce să atace tumorile folosind acest aspect al biochimiei cancerului.

Când MDM2 se leagă de proteina p53, aceasta din urmă nu mai poate funcţiona normal. Cercetătorii au avut ideea de a interveni cu ajutorul unei alte moelcule, care să se interpună între cele două proteine şi să le despartă.

Problema este că ambele molecule, MDM2 şi p53, sunt foarte mari şi se ataşează foarte strâns una de alta. În schimb, moleculele de substanţe medicamentoase sunt, în general, mici, deci este greu ca ele să despartă două molecule mari de proteine.

În 1996, cercetătorii de la Roche au observat că există, între cele două molecule mari, MDM2 şi p53, un mic buzunar în care s-ar putea strecura o moleculă mică. A fost nevoie de 6 ani de cercetăări pentru a reuşi aşa ceva, cu o moleculă pe are au numit-o Nutlin. Din păcate, însă, această substanţă nu poate fi folosită ca medicament, deoarece nu se absoarbe în corp.

Dar companiile farmaceutice au perseverat, testând mii de molecule pentru a găsi unele capabile să redea funcţia proteinei p53.

În 2009, cercetătorii de la Sanofi au găsit un compus promiţător care, testat pe şoareci cu sarcom, ducea, în unele cazuri, la dispariţia tumorii după o singură injectare.

Roche a fost prima companie care a testat pe pacienţi un medicament menit să redea funcţia proteinei p53. urmărind să afle cât de sigură este administrarea lui. Deşi studiul avea în vedere doar aspectul siguranţei, au existat şi rezultate care indicau că medicamentul ar fi eficace. Vor urma studii specializate la scară mică asupra eficacităţii care, dacă sunt încununate de succes, vor fi urmate de studii clinice care vor implica mai multe tipuri de cancere.

Mai recent, compania Merck şi-a început propriul studiu pentru a determina doza sigură pentru administare a  unei substanţe descoperite de cercetătorii săi. Studiul implică pacienţi cu leucemie mielogenă, un tip de cancer în care aproape întotdeauna proteina p53 este blocată prin legarea ei de MDM2. Odată găsită doza optimă, compania plănuieşte să testeze medicamentul pe 15-30 de pacienţi pentru a-i cerceta eficacitatea.

Sanofi va testa medicamentul său, la început, pe pacienţi cu un anumit tip de cancer - liposarcom, un cancer rar, aproximativ 2000 de cazuri anual - urmând ca, în caz de succes, să treacă, la fel ca şi celelalte companii, la studii mai mari, care vor implica tipuri diferite de cancer.

Un artefact de acum 30.000 de ani sugerează că oamenii foloseau un limbaj complex

Arheologii din China au descoperit o piatră gravată ce datează de acum 30.000 de ani şi care fusese colectată în anii 1980 de la situl din Paleolitic numit Shuidonggou.

„Acest artefact a fost descoperit accidental în timpul unei analize a pietrelor colectate de la situl Shuidonggou în 1980. Este primul artefact non-organic gravat care datează în China din Paleolitic. Cu toate acestea nu este vorba doar de o coincidenţă. Ştiam că atunci când a analizat probele excavate în 1920, arheologul francez Henry Breuil a observat incizii paralele pe suprafaţa unor pietre silicioase. Din nefericire, el nu a dat detalii asupra acestor pietre. Aşa se face că în urma analizei noi am acordat o atenţie deosebit acestor trăsături”, a mărturisit dr. Fei Peng de la Academia Chineză pentru Ştiinţă şi coordonator al studiului. 

Potrivit arheologilor, acest artefact este alcătuit din pietră silicioasă calcaroasă şi măsoară 68 x 36 x 23 mm. Una dintre feţele corticale prezintă 8 linii uşor de observat cu ochiul liber. Două dintre incizii sunt încrucişate şi alte două sunt paralele. 

Situl Shuidonggou include 12 locaţii care variază ca vârstă între începutul Paleoliticului Târziu şi sfârşitul acestei perioade. Cum artefactul a fost găsit în zona 1, se presupune că el datează de acum 30.000 de ani. 

În urma analizelor au fost excluse variantele care presupuneau ca artefactul să fi fost un produs al unui animal sau produs secundar şi neintenţionat al omului, specialiştii concluzionând că inciziile au fost create intenţionat. 

„Crearea unui astfel de obiect gravat ar putea indica posibila existenţă a unui sistem complex de comunicare, precum limbajul”, a adăugat dr. Peng. 

De asemenea, asamblarea litică a acestei locaţii indică faptul că locuitorii utilizau lame şi alte unelte. Tehnologiile precum lama, trebuie să fi fost adoptate din Altai, o regiune din Siberia. 

Cea mai simplă metodă prin care putem stimula creativitatea şi capacitatea mentală de rezolvare a problemelor

Plimbatul peste munţi şi văi ar putea fi cea mai bună cale prin care ne putem „reîncărca bateriile” – cât timp lăsăm dispozitivele electronice acasă.

Oamenii de ştiinţă încearcă să demonstreze ceea ce scriitorii au aflat încă de acum câteva secole: contactul cu natura poate stimula creativitatea şi capacitatea de a rezolva probleme.

Persoanele care au petrecut patru zile în sălbăticie fără acces la dispozitive electronice au obţinut scoruri cu 50% mai mari într-un test de creativitate, au anunţat cercetătorii.

Studiul a fost efectuat pe 56 de persoane care au luat parte la unul din cele patru grupuri care au efectuat câte o expediţie în natură. La începutul şi la finalul celor patru expediţii, toţi participanţii au efectuat un test de creativitate. În medie, la începutul expediţiei participanţii rezolvau 4 din 10 sarcini, iar la finalul expediţieei 6 din 10.

Psihologii de la Universitatea Utah care au efectuat acest studiu afirmă că „societatea modernă este înţesată de evenimente subite (sirene, claxoane, telefoane mobile care sună, alarme, televizoare) care «fură» atenţia”. „În schimb, mediul natural este asociat fascinaţiei delicate, care permite sistemului de atenţie executivă să se refacă”, au adăugat cercetătorii.

„Atenţia executivă” este capacitatea oamenilor de a schimba rapid între sarcini, fiind un talent important în societatea modernă, care este însă epuizat de solicitările constante ale mediului tehnologizat.

Autorii studiului publicat în jurnalul Public Library of Science (PLoS) One afirmă că nu pot fi siguri dacă efectele înregistrate se datorează expunerii la natură sau eliminării dispozitivelor electronice, sau unei combinaţii a celor doi factori.

„Studiul nostru arată că patru zile petrecute în natură şi deconectarea de la tehnologie şi de la mass-media duc la îmbunătăţirea capacităţilor creative şi a capacităţii de rezolvare a problemelor cu 50%”, au concluzionat oamenii de ştiinţă.

„Această cercetare este o metodă prin care putem demonstra că interacţiunea cu natura aduce beneficii reale, măsurabile, asupra capacităţii de a rezolva probleme în mod creativ, lucru care nu fusese demonstrat până acum”, a comentat David Strayer, coautor al studiului şi totodată profesor de psihologie la Universitatea Utah.

„Cercetarea poate sta la baza înţelegerii a ceea ce înseamnă să interacţionezi în mod sănătos cu lumea şi arată că a te îngropa în faţa unui computer 24/7 ar putea produce costuri ce pot fi remediate printr-o simplă plimbare prin natură”, a concluzionat Strayer.

Alte studii mai vechi au arătat că o plimbare lungă poate duce la îmbunătăţirea capacităţii de a corecta un text, la îmbunătăţirea abilităţii de a percepe o iluzie optică şi la îmbunătăţirea capacităţii de a repeta o listă de numere în mod invers.

O schimbare revoluţionară în gândirea evoluţionistă oferă sugestii importante pentru dezvoltarea creierului uman

Persoanele care au luat decizia de a face sport începând cu 2013, dar care nu sunt în totalitate sigure că vor da curs acestui plan, ar trebui să ia în calcul perspectiva la care oamenii de ştiinţă au ajuns în ultimii ani în ceea ce priveşte evoluţia umană. Consensul ştiinţific la care au ajuns de curând cercetătorii este acela că oamenii sunt atât de inteligenţi astăzi datorită faptului că acum un milion de ani puteam să depăşim în fugă şi în mers, pe distanţe lungi, majoritatea celorlalte mamifere. Ideea la care aderă tot mai mulţi oameni de ştiinţă este aceea conform căreia creierul uman a fost format şi cizelat de mişcare, ceea ce înseamnă că avem nevoie de activitate fizică în mod regulat dacă dorim o funcţionare optimă a creierelor noastre.

Rolul pe care rezistenţa fizică l-a jucat în modelarea omenirii a intrigat antropologii şi a captivat imaginaţia populară pentru timp îndelungat. În 2004, doi biologi evoluţionişti, Daniel E. Lieberman de la Universitatea Harvard şi Dennis M. Bramble de la Universitatea Utah, au publicat în jurnalul Nature un articol fundamental, intitulat „Endurance Running and the Evolution of Homo”. În acest articol, cei doi oameni de ştiinţă postulau că strămoşii noştri bipezi au supravieţuit devenind atleţi de rezistenţă, capabili să doboare prada mai rapidă prin fermitate, alergând şi mergând în spatele ei până când animalul ceda.

Rezistenţa a produs mese, care ofereau energia pentru înmulţire, ceea ce însemna că persoanele capabile să alerge mai bine îşi răspândeau genele mai departe. În acest mod, selecţia naturală i-a făcut pe strămoşii noştri să devină chiar mai atletici, au explicat oamenii de ştiinţă, corpurile lor dezvoltând picioare mai lungi, degete de la picioare mai scurte, păr mai puţin şi mecanisme în interiorul urechii care menţin echilibrul şi stabilitatea în timpul mersului. Mişcarea a modelat corpul uman.

Simultan avea loc un proces pe care, până de curând, oamenii de ştiinţă îl considerau complet separat: oamenii deveneau mai deştepţi. Creierele lor creşteau rapid în dimensiuni.

Antropologii spun că astăzi oamenii au un creier care este trei ori mai mare decât ne-am putea aştepta luând în calcul dimensiunea corpului nostru şi comparându-l cu cel al altor mamifere.

Pentru a explica aceste creiere supradimensionate, oamenii de ştiinţă evoluţionişti au sugerat că se datorează consumului de carne sau nevoii strămoşilor noştri de a forma interacţiuni sociale. Primii oameni aveau nevoie de a plănui şi a duce la bun sfârşit partidele de vânătoare ca un grup, ceea ce necesita tipare de gândire complicate. Acest lucru, credeau cercetătorii, a dus la recompensarea persoanelor sociale şi cu un creier dezvoltat, acestea având parte de succes evoluţionar. Conform acestei ipoteze, evoluţia creierului uman a fost condusă de necesitatea gândirii.

Acum, însă, unii oameni de ştiinţă sugerează că şi activitatea fizică a jucat un rol critic în dezvoltarea creierelor noastre. 

Pentru a ajunge la această concluzie, antropologii au început mai întâi prin studierea datelor existente referitoare la dimensiunea creierelor şi la capacitatea de anduranţă a unui număr mare de mamifere, printre care câini, porci de Guineea, vulpi, şoareci, lupi, şobolani, zibete, antilope, manguste, capre, oi şi antilopele eland. Cercetătorii au descoperit un tipar remarcabil. Speciile precum câinii şi şobolanii ce prezentau o capacitate de rezistenţă înnăscută, despre care se poate presupune că a evoluat de-a lungul mileniilor, prezentau totodată un volum al creierului mare în comparaţie cu dimensiunile corpului.

Cercetătorii au luat în calcul, de asemenea, experimentele recente în care şoarecii şi şobolanii au fost crescuţi în mod sistematic pentru a fi „alergători de maratoane”. Animalele de laborator care alergau în mod voluntar cei mai mulţi kilometri pe roţile din cuşti au fost încrucişate, rezultatul fiind o linie genetică de animale de laborator care excela la alergat. 

În mod interesant, după mai multe generaţii, aceste animale au început să prezinte de la naştere un nivel ridicat al substanţelor care promovează creşterea ţesutului şi sănătatea, inclusiv o proteină cunoscută sub numele de „factor neurotrofic derivat din creier” (BNDF - brain-derived neurotrophic factor). Aceste substanţe sunt importante pentru performanţa în sporturile de anduranţă. De asemenea, ele sunt cunoscute pentru că stimulează dezvoltarea creierului.

David A. Raichlen, un antropolog de la Universitatea din Arizona, concluzionează că toate aceste elemente sugerează că activitatea fizică a contribuit la strămoşilor noştri în oameni mai deştepţi. Cercetătorul oferă mai multe detalii într-un nou articol pe tema evoluţiei creierului uman publicat în numărul din ianuarie 2013 al publicaţiei ştiinţifice Proceedings of the Royal Society Biology.

„Credem că ceea ce s-a întâmplat” în rândul strămoşilor noştri vânători-culegători este că persoanele mai atletice şi mai active au supravieţuit şi, la fel ca şoarecii de laborator, au dat mai departe caracteristicile fiziologice care le-au îmbunătăţit rezistenţa, inclusiv nivelul ridicat de BDNF. Cu timpul, aceşti atleţi timpurii aveau suficient BDNF în corpul lor încât o parte din el putea să migreze de la muşchi la creier, unde a stimulat dezvoltarea ţesutului cerebral.

Aceşti strămoşi ai noştri au folosit această capacitate tot mai mare de a gândi pentru a vâna prada cu mai multă acurateţe, devenind cei mai bine hrăniţi oameni şi cei mai de succes din punct de vedere evoluţionar. Pentru că se mişcau tot timpul au devenit mai deştepţi, iar faptul că au devenit mai deştepţi le-a permis să se mişte mai eficient.

Din tot acest proces a apărut, în cele din urmă, capacitatea de a înţelege matematică complexă şi de a inventa iPad-uri – dar asta mult mai târziu.

Ideea cea mai importantă ce reiese din acest nou punct de vedere al oamenilor de ştiinţă este următoarea: dacă activitatea fizică a ajutat la modelarea structurii actuale a creierului nostru, atunci este foarte probabil ca aceasta să rămână un factor esenţial pentru sănătatea creierului, explică John D. Polk, profesor de antropologie la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign, co-autor al articolului publicat de doctorul Raichlen.

Cercetătorii subliniază că există dovezi ştiinţifice care susţin această idee. Profesorul Polk subliniază că studiile recente arată că „activitatea fizică regulată, chiar şi mersul, duce la abilităţi mentale mai dezvoltate, începând din copilărie şi până la bătrâneţe”.

Desigur, ipoteza că alergatul după pradă a facilitat dezvoltarea creierului uman este doar o ipoteză, explică Dr. Raichlen, fiind dificil de demonstrat.

Daniel E. Lieberman, biolog la Universitatea Harvard, afirmă că ipoteza este convingătoare. „Sunt în mod fundamental de acord că există o legătură evoluţionară adâncă între un corp sănătos şi o minte sănătoasă”, a comentat Lieberman.

Aşadar, teoriile ştiinţifice pe tema evoluţiei umane reprezintă un motiv în plus pentru a fi activi în anul 2013.

Diferite tipuri de demenţă pot fi diagnosticate printr-o metodă simplă şi nedureroasă

Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit o metodă în care pot deosebi diferite tipuri ale demenţei fără a realiza teste invazive.

Oamenii de ştiinţă din Statele Unite pot identifica cu acurateţe boala Alzheimer şi încă un alt tip de demenţă doar pe baza unor scanări RMN. În prezent, identificarea demenţei este un proces anevoios, ceea ce însemnă că de multe ori, pacienţii primesc tratamentele mult prea târziu. Uneori, diagnosticarea poate fi realizată cu ajutorul tehnicilor invazive, însă acestea pot fi neplăcute pentru pacienţi. 

În ciuda faptului că sunt două boli distincte, Alzheimerul şi demenţa frontotemporală au trăsături clinice similare iar simptomele pot fi greu de diferenţiat între ele fără ajutorul testelor medicale. Ambele tulburări cauzează pierderi de memorie, confuzii şi pot afecta personalitatea, emoţiile şi comportamentul. 

Alzheimerul tinde să atace cortexul cerebral, stratul de materie cenuşie ce acoperă creierul, pe când demenţa frontotemporală tinde să atace lobii temporal şi frontal. O puncţie lombară ajută la diagnosticare prin deosebirea celor două tulburări prin observarea nivelului de proteine din creier. 

Pentru că puncţiile sunt metode invazive ce pot crea disconfort, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Pennsylvania au creat un studiu pentru a observa dacă aceste două tulburări pot fi diagnosticate utilizând tehnicile de imagistică prin rezonanţă magnetică. 

La studiu au luat parte 185 de pacienţi care fuseseră deja diagnosticaţi fie cu Alzheimer, fie cu demenţă frontotemporală şi care fuseseră supuşi puncţiilor lombare şi scanărilor RMN. Astfel, specialiştii au analizat toate rezultatele obţinute prin tehnici de imagistică cu scopul de identifica patternuri din creier care să poată fi asociate cu nivelul de proteină din creier. Analiza a arătat că densitatea materiei cenuşii observată pe rezultatele RMN este corelată cu rezultatele puncţiei. Doar pe baza rezultatelor RMN, oamenii de ştiinţă au putut identifica diagnosticul corect cu o acurateţe de 75%. 

„Acest studiu mic sugerează o potenţială nouă metodă prin care cercetătorii ar putea deosebi între două tipuri diferite de demenţă. Următorul pas ar putea fi investigarea acurateţei pe studii mai mari care implică şi indivizi neafectaţi de demenţă”, a declarat dr. Simon Ridley,  directorul Centrului de Cercetare pentru Alzheimer din Marea Britanie.