Thursday, October 18, 2012

Dieta bogată în fibre poate preveni un tip comun de cancer


Fibrele nu acţionează doar ca un „burete al intestinului” ci el poate proteja şi colonul împotriva cancerului, prin transportarea antioxidanţilor spre intestinul gros, susţin noi cercetări.


În urma studiului realizat de specialiştii de la Universitatea Queensland s-a descoperit că fibrele se leagă de 80% dintre polifenoli, antioxidanţi care inhibă dezvoltarea cancerului şi care se găsesc în fructe şi legume. Prin urmare,  fibrele protejează antioxidanţii de o digestie timpurie din stomac şi intestinul subţire, transportându-i în colon unde pot oferi protecţie împotriva cancerului. 
De asemenea, studiul a evidenţiat şi dezavantajele cu care se confruntă persoanele care preferă să mănânce sucul de fructe şi legume şi nu întregul aliment. 
Atunci când fructele şi legumele sunt stoarse, pulpa fibroasa este, de regulă, aruncată ceea ce înseamnă că multe dintre beneficiile aduse de antioxidanţi şi fibre se pierd. Din acest motiv, oamenii de ştiinţă ne sfătuiesc să consumăm alimentele întregi, pentru a avea nu numai un intestin curat, cât şi unul plin de polifenoli protectori. 
Studiul a vrut să arate motivul pentru care dietele pe bază de plante duc, în general, la o mai bună funcţionare a intestinului iar pentru a face acest lucru, Anneline Padayachee, coordonatoarea studiului, studiat proprietăţile morcovului negru, bogat în două tipuri de polifenoli (antocieni şi acizi fenolici). 

No comments:

Post a Comment