Aşa cum anumite alimente ne predispun la diabet şi la afecţiuni ale inimii, altele ajută creierul să funcţioneze eficient, îmbunătăţind memoria, atenţia şi performanţa cognitivă.
De-a lungul mileniilor, oamenii au descoperit o serie de bogăţii ale naturii ce produc numeroase efecte pozitive asupra minţii umane. Specialiştii de la Online Education Database, o platformă dedicată studenţilor, atrag atenţia asupra a şase alimente care ajută creierul, pe care le recomandă tuturor celor ce doresc să înveţe sau doar să gândească mai bine.
Prima recomandare a acestora este kale - varza creaţă (Brassica oleracea), un aliment consumat încă din vremea romanilor şi care până în Evul Mediu a fost cea mai populară dintre legumele cu frunze verzi. Studiile efectuate de specialiştii de la Harvard Medical School arată că această legumă bogată în beta caroten, vitamina C, vitamina K încetineşte procesul de îmbătrânire, menţinând creierul mai tânăr cu 1-2 ani. De asemenea, varza creaţă este bogată în sulforafan, o substanţă cu proprietăţi anti-cancerigene şi anti-diabet, şi în indol-3-carbinol, o substanţă ce stimulează refacerea ADN-ului în celule şi care blochează creşterea celulelor canceroase.
Cel de-al doilea aliment recomandat este sfecla roşie. Dacă în Grecia Antică sfecla era folosită în medicină pentru a trata o serie de alimente şi era oferită ca ofrandă lui Apollo, astăzi cercetătorii au înţeles că această legumă conţine o cantitate semnificativă de vitamina B, ce ajută creierul să proceseze informaţiile. De asemenea, sfecla roşie este bogată în calciu, protejând dinţii şi oasele.
Afinele reprezintă cel de-al treilea aliment miraculos, aceste fructe delicioase jucând în rol esenţial în protejarea memoriei. O cercetare efectuată pe persoanele în vârstă a arătat că afinele amână efectele negative ale îmbătrânirii asupra memoriei. De asemenea, afinele sunt bogate în antocianine, substanţe care inhibă apariţia cancerului. Efectele pozitive nu se opresc doar la îmbunătăţirea memoriei: studiile efectuate pe adulţii în vârstă au arătat că aceste fructe-minune elimină simptomele depresiei şi scad glicemia!
Beneficiile nutriţionale ale merelor sunt binecunoscute, însă nu toată lumea cunoaşte faptul că aceste fructe au un efect pozitiv asupra creierului. Studiile efectuate de cercetătorii de la University of Massachusetts au arătat că merele îmbunătăţesc percepţia senzorială şi atenţia, crescând nivelul unui neurotransmiţător important. De asemenea, studiile au arătat că persoanele care consumă regulat mere prezintă un nivel mai scăzut în creier al toxinei care provoacă Alzheimer - beta-amyloid.
Ardeii Cayenne conţin capsaicină, o substanţă ce stimulează creierul să producă endorfine. Aceste substanţe ajută la gestionarea stresului din timpul examenelor şi a altor perioade dificile, ceea ce ajută la concentrare.
Anşoa este cel de-al şaselea aliment care stimulează creierul. Acest mic peşte este bogat în omega-3, acizi graşi care protejează creierul de îmbătrânire şi de pierderea memoriei.
Iată recomandările celor de la OEDB:
No comments:
Post a Comment