Oamenii de ştiinţă avertizează că până şi un nivel mic de stres psihic poate creşte riscul de apariţie a atacurilor de cord fatale şi a atacurilor cerebrale cu douăzeci de procente.
Specialiştii au descoperit că simptomele produse de anxietate sau depresie cresc rata mortalităţii din mai multe cauze majore, precum bolile cardiovasculare şi chiar accidente. Mai mult, în mod alarmant, riscul creşte în rândul celor care se confruntă cu un nivel relativ mic de stres, adică aproape un sfert din populaţia adultă.
Cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh au analizat datele înregistrate într-un studiu din Anglia, realizat în perioada 1994-2004, care a cuprins un total de 68.000 de indivizi cu vârste peste 35 de ani. În studiu s-a urmărit identificarea legăturii dintre anxietate şi stres, pe de-o pare, şi boli precum cancerul sau probleme cardiace, pe de altă parte.
Stresul psihologic a fost calculat folosind o scală recunoscută internaţional şi pe care nivelul de stres variază de la lipsa simptomelor până la existenţa unor simptome severe, iar certificatul de deces al subiecţilor a fost folosit pentru a afla cauza morţii.
"Dacă un individ se plasează la două sau trei puncte pe această scală, atunci el poate să sufere de o formă de disfuncţie socială sau de lipsa de încredere. Cu toate acestea, simptomele slabe fac ca subiectul să nu fie diagnosticat de medici", a explicat Tom Russ, coordonatorul studiului.
În ciuda acestui lucru, specialistul susţine că riscul de deces în rândul acestei grupe de populaţie a crescut, în medie, cu o cincime, în timp ce, pentru cei care au atins un grad sever de simptome de anxietate şi depresie, riscul s-a dublat.
Specialiştii spun că aceste calcule au rămas valabile chiar şi după ce au fost luaţi în considerare şi alţi factori de risc, precum greutatea, lipsa exerciţiilor fizice, fumatul, alcoolul sau diabetul.
"Având în vedere că s-a observat o mortalitate crescută chiar şi la pacienţii care se confruntau cu un nivel scăzut de stres, oamenii de ştiinţă ar trebui să încerce să afle dacă tratamentele ar putea reduce riscul de apariţie a decesului", a încheiat Russ.
No comments:
Post a Comment